Charlize Theron și Sean Penn au apărut pentru prima dată împreună în public

Publicat pe 13.01.2014 la 17:37 Actualizat pe 13.01.2014 la 18:55

Actorii și-au făcut apariția în public, oficializând astfel relația pe care o au, la gala de caritate organizată sâmbătă la Los Angeles

Actorii și-au făcut apariția în public, oficializând astfel relația pe care o au, la gala de caritate organizată sâmbătă la Los Angeles.

După ce de curând au apărut în fotografii din timpul unei vacanţe petrecute în Hawaii, Charlize Theron şi Sean Penn i-au încântat pe fani cu prezența la gala "Help Haiti Home", un eveniment de caritate organizat la Los Angeles de fundaţia înfiinţată de Sean Penn.

Sean Penn, în vârstă de 53 de ani, şi Charlize Theron, în vârstă de 38 de ani, se pare că au venit separat la eveniment, însă au stat apoi împreună la aceeaşi masă şi, potrivit presei americane, nu au ezitat să își manifeste afecţiunea unul pentru celălalt pe întreaga durată a galei.

Foto: Hepta

În articolul Charlize Theron și Sean Penn au apărut pentru prima dată împreună în public:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 9 ianuarie 2026. Balanțele caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro

Europa, măturată de ger şi furtuni. Italienii au profitat de zăpadă şi au ieşit la schi pe plajă
observatornews.ro
Europa, măturată de ger şi furtuni. Italienii au profitat de zăpadă şi au ieşit la schi pe plajă
Exclusiv | Primele poze oficiale cu triburile de la Survivor. Cum arată simbolurile Faimoșilor și Războinicilor
a1.ro

Ciorbă de pui cu cartofi și smântână. Rețetă tradițională românească
HelloTaste.ro
Ciorbă de pui cu cartofi și smântână. Rețetă tradițională românească
Fiica transgender a lui Elon Musk, apariție îndrăzneață într-o campanie semnată de Rihanna. Reacții dure din partea fanilor
Catine

Google a confirmat că 30% din telefoanele Android sunt în pericol. Ce se poate întâmpla cu ele
useit.ro

Din ce afaceri face bani Nadia Comăneci în SUA. Averea fabuloasă pe care a strâns-o “Zeiţa de la Montreal”
as.ro

De ce n-ar trebui să stai pe telefon când ești la toaletă. Medicii spun să renunți la acest obicei
MediCOOL

Noi acuzații la adresa Spitalului din Buzău! Un tată spune disperat că fiul lui de 15 ani a fost lăsat să moară
Spynews

Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
DeParinti
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Cele mai murdare locuri de la sală. Cum să te ferești de bacterii și murdărie când mergi să faci sport

Salată de cartofi germană, cu dressing cremos și pătrunjel
HelloTaste

close
x