Home » Lifestyle

Cum să eviţi mediocritatea şi în 2014

Publicat pe 07.01.2014 la 14:31 Actualizat pe 07.01.2014 la 14:38

Acum că trecut magia isteriei sărbătorilor, cea în care suntem presaţi de psihoză colectivă de a simţi o intensitate care în cele mai multe cazuri nu este acolo, putem redeveni autentici. Şi cum schimbarea este cea mai autentică constantă, propun ca 2014 să fie un an senzaţional – dacă e altfel, poate la fel de bine să nu existe.

Senzaţionalul este dat de un nou intens, dezirabil de tine şi de ceilalţi, este dat de luptă şi de victorie, este dat de evoluţie. Nu îţi voi spune ceea ce ştii deja că-ţi face bine – să faci sport, să mănânci delicatese pentru creier, să iubeşti şi să te laşi iubit, să faci dragoste şi să faci amintiri, să-ţi găseşti vocaţia sau să îţi găseşti pasiuni devoratoare de timp şi de plictis. Îţi voi spune despre atitudini care vor face nebunia accelerată din noi şi dintre noi mai tolerabila.

Obsesiile sunt bune. Au creat istoria. Doar că istoria e scrisă de învingători, deci ceea ce avem este un istoric al obsesiilor acceptate social. Găseşte-ţi crezurile – nu eşti o insulă izolată, ci o parte dintr-un macrosistem care îţi defineşte ţie fericirea. Dacă nu îţi defineşti credinţele, vei fi o victimă a multor pseudointelectualisme. Asumă-ţi să fii parte şi creator al sistemului, altfel vei fi doar o victimă care se plânge de fatalism. Poate că nu vei schimba tu lucrurile, dar poţi fi schimbarea ce le-o doreşti lor.

Învaţă arta dezbaterii, nu a convingerii. Aplic-o în propria-ţi relaţie – nu trebuie să demonstrezi că eşti mai bun, ci să asculţi – nu doar să auzi argumentele celuilalt. Fără ego, fără nevoia de a avea dreptate, ci cu nevoia de a şti, cu nevoia de a fi partener în aventura înţelegerii şi nu un fanatic desuet al unui fetish intelectual.

Nu-ţi fie teamă de trăiri şi de emoţii. Fac toate parte din aventura înţelegerii. Nu te panica în avans de ce va fi mâine sau peste un an, cel mai probabil îţi exagerezi şi fericirile şi nefericirile. Risipeşti bucuria lui acum pe îngrijorarea pentru mâine – se termină totul, îţi spun de pe acum. Şi cum destinaţia o ştim, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de călătorie, cu tot ceea ce aduce ea, cu lumini şi umbre.

Învaţă de la clasici. Nimic nu e nou, psihologia doar reinventează roata – filosofii şi înţelepţii antici au spus tot ce era de spus. Cum ar fi, au vorbit de minunea detaşării – a fi martorul propriei deveniri. E atâta fascinaţie în propria labilitate emoţională între extaz şi disperare; e atâta ironie între ce am crezut că ne va face fericiţi şi înţelegerea ulterioară că fericirea chiar vine din lucruri simple; e atâta mirare în a ne observa psihoza generală care ne face să căutăm febril intensităţi noi, încât a ne observa trecerea prin timp şi prin înţelegeri e în sine intensitatea căutată.

Nu judeca oamenii. Nu le ştii dramele, parcursul şi obstacolele. Cu toţii ne dorim aceleaşi lucruri, definiţia fericirii tale nu trebuie comparată cu a altora. Singura comparaţie reală ce se poate face este doar între gradul de împlinire pe care fiecare om îl are pe drumul său. Nu contează dacă e religios sau nu, avut sau nu, şcolit sau nu – contează doar dacă acel om şi-a găsit echilibrul între nebunie şi normalitate, între barbar şi angelic, între empatie şi sociopatie, între a şti şi a crede.

Dezvoltă-ţi capacităţile paranormale, cum ar fi empatia. Nu doar empatie faţă de propria-ţi persoană (cunoscută şi că milă de sine sau autovictimizare). Prin empatie vei trăi atâtea destine, încât pedeapsa pentru acest sacrilegiu adus egoismului este o autoironie cosmică, pentru că vei înţelege că toţi suntem bântuiţi de aceleaşi mari vise. Neurologic nu poţi fi şi empatic şi furios în acelaşi timp, deci dacă nu vrei otrava furiei, alege alchimia empatiei.

Repetă-ţi înţelegerile. O epifanie este o un moment de vârf al înţelegerii, dar pentru că acea înţelegere să devină o atitudine de viaţă, trebuie transformată în obicei cognitiv. Dacă ai înţeles profund ceva, nu reveni la automatismele facile – repetă, ca un bun disperat după schimbare, înţelegerea pe care ai avut-o. Şi las-o să devină obicei – scuză “aşa sunt eu” nu are nici un fundament. Nici tu nu ştii cum eşti, viaţa schimbă tot timpul întrebările, aşa că cine eşti tu este o carte care se rescrie tot timpul. Ori ţi-o scrii tu, ori ţi-o vor scrie alţii.

Trecutul e trecut. Da, poţi face psihanaliza ani întregi ca să înţelegi că nu ai încredere în tine pentru că părinţii nu ţi-au dat, sau că sistemul tău de ataşament este de tip evitant pentru că ai avut o mamă rece. Vei afla cauze dar ai nevoie şi de soluţii. Iartă-i pe toţi cei pe care i-ai considerat vinovaţi de fericirea ta – şi ei sunt rezultatul altor oameni şi contexte care i-au faultat asemeni. Trecutul nu poate fi schimbat – poţi rămâne în dezamăgire întrebându-te “de ce mie?” sau poţi accepta ceea ce nu poate fi schimbat şi asuma să schimbi ceea ce poţi.

Cum ar fi principiul de viaţă extrem de important cu privire la responsabilitatea fericirii tale. Ştiu, aşteptarea că lucrurile SĂ SE ÎNTÂMPLE de la sine este un drog la care se renunţa greu. Dar fericirea care se întâmplă este trecătoare – pentru că ţi-o aduc ceilalţi, şi nimeni nu vrea o astfel de responsabilitate. Fericirea care rămâne este cea pe care ţi-o creezi tu. Ai şansa să devii propriul tău Dumnezeu, să descoperi capacităţile demiurgice din tine: a fi creatorul propriei vieţi. Există, nu există Dumnezeu, oricare e întrebarea, răspunsul e acelaşi: tu eşti creatorul propriului destin!