Răspunsul la atingerile ușoare ne avertizează că ceva străin ne amenință, precum un șarpe sau un păianjen în palmă. Reacția la atingerile mai dure este puțin mai complexă. Practic, cele mai sensibile la gâdilat zone sunt și cele mai vulnerabile: gâtul, subrațul, picioarele și zona stomacului.

În trecut, părinții foloseau gâdilatul pentru a-și învăța copiii să se apere singuri. Astfel, se activează o parte a creierului care anticipează durerea.

Deci, dacă gâdilatul este un răspuns la amenințare, de ce râdem? Într-un studiu al Universității Tuebingen din Germania, s-a descoperit că tipul de râs în urma procesului de gâdilat este procesat în mod diferit de către creier.

Atunci când suntem gâdilați, hipotalamusul (care se ocupă de instinctele noastre de bază, precum foame, sete sau comportament sexual) este activat. O dată cu hipotalamusul, gâdilatul stimulează și fibrele nervoase ce cauzează durerea. De fapt, teoria sistemului de alarmă este logică atunci când avem în vedere faptul că nu ne putem gâdila singuri. Cerebelul simte mișcarea corpului, anticipează senzația și o anulează. Corpul nu percepe reacția propriului corp ca fiind amenințătoare.