Cu toții reacționăm la ideea că există ceva dezagradabil mai presus de noi

Schecheter le numește “povești pentru adulți”, subliniind faptul că ceva anume în psihicul nostru ne face să avem nevoie de povești în care suntem urmăriți de creaturi monstruase. Iar crimele comise de astfel de specimene sunt, cu adevărat, monstruoase.

Spre exemplu, lui Jeffrey Dahmer, cunoscut și sub numele de “canibalul din Milwakee”, îi plăcea să guste sau să păsetreze capetele victimelor sale, dar și să întrețină relații sexuale cu cadavrele lor. Albert Fish, ”vampirul din Brooklyn”, tortura și mutila copii, înainte de a-i ucide. O investigație despre un asasin în serie, din 2005, concluzionează ”acesta nu este un monstru și poate părea la fel de normal ca oricare dintre noi”.

Prin urmare, aceștia au o locuință, au familii, loc de muncă, la fel ca oricine. Mai precis, vecinii lui Fish îl considerau a fi un bătrân foarte amabil și jovial cu cei mici, motiv pentru care era mereu binevenit la petrecerile lor, pe post de clovn, și era extrem de apreciat pentru gesturile de caritate pe care le făcea pentru comunitate.

Cine sunt aceste persoane? Sunt diferite de noi sau nu?
Cum nu există un profil patologic exact, este foarte greu de spus.
Psihiatrul Helen Morrison, care a intervievat mai mult de 80 de criminali în serie, a povestit că aceștia au o capacitate extraordinară de a interpreta orice rol și de a părea normali. ”Sunt foarte amabili, atrăgători, și la fel de carismatici precum George Clooney.

Catharsis...
Una dintre explicațiile potrivit căreia suntem atrași de criminalii în serie este că au un rol social, care ne permite nouă să ne satisfacem cele mai răzbunătoare fantezii, fără să comitem vreun delict sau să ne simțim culpabili de ceva. ”Pentru noi, aceștia sunt ca un Catharsis, însă în sensul negativ, un rai al gândurilor celor mai obscure. De asemenea, ne dau oportunitatea de a simți moartea de la distanță, de a fi ”atât de aproape de abis, dar fără să cădem în el”.