De la obezitate morbidă, la trup de TOP MODEL! Vezi cum a reuşit această tânără să slăbească, fără intervenţii chirurgicale!

Publicat pe 21.07.2016 la 16:59 Actualizat pe 21.07.2016 la 17:07

De la obezitate morbidă, la trup de TOP MODEL! Vezi cum a reuşit această tânără să slăbească, fără intervenţii chirurgicale!

Povestea englezoaicei care a slăbit peste 50 de kilograme, în nouă luni, fără operaţie, ci doar prin regim şi exerciţii, face furori în presa internatională.

Aceasta începe ca oricare, prin exces de fast-food, dulciuri, băuturi carbogazoase, toate consumate la ore nepotrivite, fără pic de exerciţiu fizic. Pentru tânăra de 25 de ani, a fost un proces rapid să ajungă de la 80 kg, la 120. Grăsimea îi crea reale probleme, nici măcar nu mai putea conduce maşina. Atunci a ştiut că trebuie să acţioneze, cât mai este timp…

Iată ce a făcut: “Am redus mărimea porţiilor şi în mai puţin de o săptămână am dat jos cam opt kilograme. Nu mi-a venit să cred. După asta, am descărcat o aplicaţie care îmi calcula caloriile şi am început să urmăresc ce mâncam. În mai puţin de o lună, am coborît sub 100 de kilograme. Când am realizat cât de mult mi-am neglijat corpul, am devenit foarte interesată de acest aspect şi am început să fac şi exerciţii. Doream să slăbesc natural şi eram decisă să am un corp care să arate cât de mult am muncit pentru asta”, a explicat Kate, potrivit Daily Mail.

A renunţat apoi la grăsimi, în favoarea fructelor şi legumelor, a făcut antrenamente, iar corpul ei a înregistrat deja primele rezultate. “După nouă luni am ajuns la o greutate de 65 de kilograme. Atât aveam înainte să mă îngraş şi am fost foarte fericită. În plus, corpul meu era mai tonifiat după toate exerciţiile pe care le-am făcut. Nick era tare mândru şi m-a susţinut mult. A făcut eforturi să mănânce ca mine, deşi uneori nici nu vroia să vadă ce e în farfurie.”

Sursa: eva.ro

În articolul De la obezitate morbidă, la trup de TOP MODEL! Vezi cum a reuşit această tânără să slăbească, fără intervenţii chirurgicale!:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Satul cu doar 1.500 de locuitori care ascunde o comoară de 5 milioane de euro. Puțini români știu de ea
observatornews.ro
Satul cu doar 1.500 de locuitori care ascunde o comoară de 5 milioane de euro. Puțini români știu de ea
Cine a câștigat Asia Express 2026. Gabi Torje și Alin Alexuc au primit trofeul sezonului 9, Drumul Mătăsii
a1.ro
Cine a câștigat Asia Express 2026. Gabi Torje și Alin Alexuc au primit trofeul sezonului 9, Drumul Mătăsii
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Metode de prevenție a pneumoniei. Ce poți face pentru evita această boală pulmonară
MediCOOL
Metode de prevenție a pneumoniei. Ce poți face pentru evita această boală pulmonară
Alex Gîlcă, mesaj pentru Gabi Torje și Alin Alexuc, după ce a pierdut finala Asia Express în fața lor! Ce le-a transmis soțul lui Valerie Lungu: „Durerea mea...”
Spynews
Alex Gîlcă, mesaj pentru Gabi Torje și Alin Alexuc, după ce a pierdut finala Asia Express în fața lor! Ce le-a transmis soțul lui Valerie Lungu: „Durerea mea...”
Cum să îți ajuți copilul să își gestioneze frica de schimbare
DeParinti
Cum să îți ajuți copilul să își gestioneze frica de schimbare
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x