Ea a ales România - Flavia Abrudan, jurista care trăieşte în România după reguli nemţeşti

Ca studentă în Germania, unde urma Facultatea de Drept, la Ruprecht Karls Universität Heidelberg, Flavia Abrudan venea la Bucureşti, cu câţiva ani în urmă, pentru un stagiu la Ministerul Integrării Europene, de la acea vreme. Cineva cu ochiul format din minister îi spusese studentei de atunci că România va avea nevoie de tineri ca ea. Flavia a căzut atunci pe gânduri. Câţiva ani mai târziu, o găsim consilier pentru afaceri europene, în instituţia devenită, între timp, Ministerul Afacerilor Europene.

Flavia întruchipează tot ce poate fi mai nemţesc într-un spirit latin. Este sobră, la o primă vedere, dar plină de viaţă pe măsură ce o descoperi . Studiile în Drept i-au croit acestei tinere drumul şi i-au modelat, totodată, personalitatea, comportamentul şi filosofia de viaţă. Când stai de vorbă cu ea, ai impresia că rar i se poate întâmpla să greşească. Este o minte analitică, un spirit profund justiţiar. Firesc. Însă nu-i plac etichetele şi crede că totul poate fi interpretat şi privit în nuanţe, fără încrâncenare şi risipă de energie. De-a lungul anilor petrecuţi în Germania, la studii, românca a împrumutat seriozitatea şi consecvenţa nemţească, având permanent în minte o strategie pe termen lung . Indiferent ce face. Deşi întoarsă în România de 5 ani, Flavia trăieşte şi acum aşa cum o făcea în Heidelberg: după reguli, în spirit cu valorile şi bunul simţ. Nu mai vrea să audă sintagme precum „e bine şi aşa” ori „facem noi cumva să fie bine“. Fiindcă vine dintr-o cultură marcată de certitudine , în care proiectele începute se construiesc treptat şi se finalizează întotdeauna, în care nu e prea mult loc de aproximări, Flaviei i se mai întâmplă să fie considerată arogantă. La Bucureşti, într-o ameţitoare dinamică a schimbării, ai spune că un astfel de personaj nu are ce căuta. Dar exact asta o atrage acasă pe tânăra juristă. „Aici e loc pentru creativitate. Aici se pot construe încă multe lucruri şi este un sentiment deosebit să simţi că poţi participa şi tu la acest proces, mai ales că e vorba de ceva ce ţine de identitatea ta.” Un discurs frumos. Pare simplu . „Nu e totul roz, nicidecum. Dar cea mai frustrantă mi se pare resemnarea fatalistă pe care o întâlnesc la mulţi oameni, chiar şi la cei tineri. Nu se va schimba nimic de la sine, ci doar prin aportul fiecăruia, acolo unde are posibilitatea şi unde se pricepe fiecare să facă ce ştie mai bine. Aşa e şi în Germania. Toate statele au greutăţi, dar iau iniţiativa şi îşi fac ei singuri norocul. Cum să spun, nu aşteaptă o minune.” Iată un argument serios pentru o carieră în administraţie.

O slujbă în slujba ţării

„Să reprezinţi interesele Guvernului României atunci când elaborezi raţionamente juridice şi documente este un sentiment aparte”, spune cu o sclipire în ochi Flavia Abrudan, din poziţia de consilier la Ministerul Afacerilor Europene. Flavia este membră a Serviciului Contencios UE, structura care spirjină Agentul Guvernamental în activitatea de reprezentare a României în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb. Tânăra juristă a ajuns aici datorită flerului unui om cu ochiul format: profesorul Vasile Puşcaş, pe atunci negociator şef cu Uniunea Europeană. „Dânsul m-a inspirat în mod deosebit şi m-a încurajat, spunând că este nevoie de oameni cu genul meu de formare pentru a dezvolta o serie de lucruri, acasă. Am simţit că în această structură aş putea să aduc un plus de valoare prin experienţa mea din Germania. Am avut apoi norocul ca, după revenirea mea în ţară, să îl reîntâlnesc pe domnul profesor pe când era şeful Departamentului pentru Afaceri Europene”. Astfel şi-a început Flavia cariera în administraţia română.

Şi tot astfel, tânăra şcolită în Germania spulberă mitul intervenţiilor pentru angajarea în posturi tentante din instituţia publică românească. Cel puţin în cazul ei. Confirmă însă că este greu să reuşeşti să lucrezi în administraţie, în România, „chiar dacă eşti dispus să sacrifici oferte financiare superioare venite din mediul privat”. Firmele de avocatură sunt un exemplu. „Cunosc destule persoane care au studiat în străinătate şi care s-au întors cu mult elan, devotament şi dorinţa de a schimba lucrurile în bine acasă. Poate părea idealist şi lipsit de conţinut ceea ce spun, fiind repetat la infinit, dar atât eu, cât şi ceilalţi care au revenit de afară ne dorim şi credem cu adevărat că se pot îmbunătăţi lucrurile. Am observat că românii care petrec mai mult timp în afara graniţelor declară mai îndrăzneţ şi răspicat un ataşament faţă de ţara lor şi au o componentă mai pronunţată de mândrie naţională. Probabil că, fiind departe de anumite realităţi care ne deranjează când ne aflăm aici, ne gândim doar la identitatea noastră şi la specificitatea culturală pe care o reprezentăm. Aşa am simţit eu, cel puţin.” Pe de altă parte, Flavia spune că deseori a întâlnit abordarea, în opinia ei nejustificată, conform căreia, unii dintre cei care au revenit în ţară emit automat pretenţia de a beneficia de avantaje deosebite, în România, doar pentru că s-au educat în străinătate. „Criteriile valorizării, cred eu, ar trebui, ca de altfel în cazul tuturor instituţiilor, să fie performanţa şi profesionalismul. Nu percepţiile subiective de vreun fel.”

Dreptul în Germania

Limba germană este socotită o limbă dificilă. Flavia, care o vorbeşte de la 5 ani, îl aminteşte, în acest sens, pe Mark Twain, care spunea că limba lui Goethe este infinită. Dar ea a crescut cu această limbă de la grădiniţă, apoi a urmat, la Cluj-Napoca, Şcoala Germană. „Am ajuns să o simt la fel de aproape ca pe limba română, deci mi-e greu să spun ce înseamnă să o înveţi ca limbă străină. Oricum, juriştii vorbesc o limbă cifrată, în orice ţară, şi sunt greu de înţeles de restul. Dar, având în vedere unele legende care circulă, ca de exemplu că în limba germană cuvintele sunt uneori atât de lungi, încât capătă o dinamică proprie, cred că limba germană ar putea fi considerată o provocare.” O provocare a fost şi studierea Dreptului în Germania pentru Flavia. „Este un sistem diferit de cel din România. Acordă flexibilitate şi independenţă, pe de o parte, dar, pe de altă parte, trebuie să fii foarte disciplinat şi consecvent în ceea ce priveşte studiul. Altfel, te trezeşti că vine momentul examenelor şi nu eşti pregătit. Nu te întreabă nimeni prea des de sănătate, nu îţi spune nimeni ce să faci. Sistemul îţi conferă o mare libertate, dar, totodată, se aşteaptă ca la momentul decisiv să fii pregătit. Stilul de testare a cunoştinţelor face imposibilă rezolvarea pe care o numim noi, aici, mai pitoresc îngrăşarea porcului în ajun. Pur şi simplu nu ai cum, pentru că modalitatea de examinare presupune o acumulare constantă de cunoştinţe, pentru a fi în măsură să rezolvi nişte speţe.

Speţele sunt inspirate din viaţa cotidiană şi, întrucât într-o singură zi, fiecare dintre noi execută mai multe operaţiuni cu semnificaţii şi consecinţe juridice în diferite domenii de drept, cu care ne intersectăm, tot aşa şi un examen presupune cunoştinţe aferente mai multor materii. Se stimulează astfel o gândire aplicativă. Nu se solicita parcurgerea expresă a unor teme sau capitole dintr-o carte şi atât. Trebuie învăţat constant la toate materiile corespunzătoare semestrului în care te afli”, ne lămureşte fosta studentă în Heidelberg, care nu-şi aminteşte să fi primit vreodată, la vreun examen, întrebări din teorie. Doar speţe de rezolvat. Cu toate acestea, Flavia este de părere că inclusiv acela este un sistem perfectibil, cu avantajele şi dezavantajele sale. Ca şi cel din România, unde a fost testată, la examenele de la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj, atunci când s-a întors în ţară pentru a-şi finaliza studiile începute şi aici. Totuşi, Flavia este un caz norocos, fiindcă a avut multe de învăţat din ambele sisteme şi a constatat, astfel, că fiecare are excesele şi lacunele sale. „Trebuie doar să fii receptiv la aspectele pozitive şi să ştii să priveşti către ceea ce este benefic, în orice experienţă.”

Dreptul de a-şi alege ţara

După această aventuroasă experienţă a studiului Dreptului German, rămânea întrebarea: „ce faci când termini şcoala, te întorci în România?” Era pusă mereu în încurcătură de această impoliteţe comisă de cei de acasă. Nu-i plăcea deloc, fiindcă, priveşte ea acum în urmă, cine putea să ştie ce avea să se întâmple peste timp? „Mi s-a părut însă întotdeauna ciudată întrebarea. Cred că deriva din imaginea falsă altminteri, că prin alte părţi umblă câinii cu colacii în coadă şi că, orice ar fi, e mai bine acolo". Greşit, spune Flavia Abrudan, care le aminteşte tuturor idealiştilor că peste tot trebuie să munceşti din greu şi fiecare loc are obstacole şi dificultăţi de trecut. "Diferenţa este în sistemul de priorităţi şi de valori care i-a fost cultivat fiecăruia acasă, în familie". Pe ea, părinţii au educat-o în aşa fel încât să fie mândră de ceea ce reprezintă, de originea ei. Tot părinţii au fost cei care au îndrumat-o pe fiica lor către Ruprecht- Karls-Universität din Heidelberg, una dintre cele mai vechi şi prestigioase universităţi europene. Dar nu au trimis-o la studii pentru a rămâne departe, ci pentru a investi în viitorul copilului lor. „Cred că tot ceea ce vă spun eu aici are un ecou atât de idealist, încât poate părea puţin demagogic. Dar eu cred că mulţi gândesc astfel dintre cei întorşi de la studii. Dar aş vrea să răspund şi astfel întrebării: păi, de ce să nu mă întorc? Şi aici sunt lucruri frumoase şi oameni interesanţi. Sunt lucruri bune şi rele, ca oriunde. Când vrei să realizezi ceva, îţi este greu şi trebuie să depui efort. Nici în Germania nu mi-ar fi mai uşor. Colegii mei de acolo lucrează la fel de mult ca și mine”.

Flavia nu face parte dintre românii care îşi ascund originea. Ea s-a identificat mereu cu România lui Enescu, Brâncuşi, a lui Nicolae Grigorescu şi Sergiu Celibidache, a Nadiei Comăneci şi nu a găinarilor şi impostorilor de talie internaţională. Văzându-i atitudinea, nemţii au considerat-o pe românca Flavia Abrudan ca pe o oricare alt coleg. Ba chiar au îndemnat-o să le împărtăşească mai multe despre ţara ei şi au ajutat-o, la nevoie, contar din nou prejudecăţilor. Poate pentru că Flavia nu a aşteptat niciodată să fie întrebată de unde este, ci s-a prezentat, mândră, de una singură. În acest sens, îmi spune că nu crede că a întâlnit o altă naţionalitate care să se autodenigreze atât de mult ca românii. „Asta mi-au confirmat inclusiv prietenii mei străini. Niciodată nu am înţeles de ce se întâmplă asta. Avem o cultură deosebită, mai toată lumea vorbeşte multe limbi străine aici, spre deosebire de alte ţări cu tradiţie şi istorie impresionante. Noi arătăm prea mult cu degetul, vedem doar ce lipseşte, în loc să scoatem în evidenţă valoarea, frumosul din noi”, încheie această tânără de succes, care refuză să întărească rândurile resemnaţilor, dar nu şi să se comporte ca o învingătoare.

FLAVIA EUGENIA ABRUDAN

Vârsta: 31 de ani
Profesie: Juristă
Domiciliu: Bucureşti
S-a întors din: Germania
Ocupaţia actuală: Consilier la Ministerul Afacerilor Europene

Citeste interviul Flaviei pe www.incomemagazine.ro