Elena Gheorghe este din nou Gerda, în animaţia ,,Crăiasa Zăpezii 3: Foc şi Gheaţă”

Publicat pe 06.01.2017 la 18:32 Actualizat pe 06.01.2017 la 19:11

Elena Gheorghe, un rol in care isi regaseste copilaria.

Mamă şi cântăreaţă de succes, Elena Gheorghe se află deja la a treia interpretare a personajului principal din mult-aşteptata animaţie ,,Crăiasa Zăpezii 3: Foc şi Gheaţă”, dându-i glas Gerdei din 6 ianuarie, pe marile ecrane din toată ţara.

,,Crăiasa Zăpezii 3: Foc şi Gheaţă reprezintă o lume de basm, o copilăreală maximă, în care eu mă regăsesc destul de mult, în timp ce Gerda reprezintă un personaj complex, pe care mă bucur din suflet că am avut ocazia să-l interpretez. Mari calităţi ale Gerdei sunt în primul rând curajul, faptul că îşi iubeşte foarte mult fratele şi este întotdeauna alături de el, iar eu cred că fiecare experienţă o ajută să se maturizeze frumos şi să devină mai înţeleaptă.”, a declarat Elena Gheorghe despre reluarea rolului său preferat, cel a Gerdei de această data în ,,Crăiasa Zăpezii 3: Foc şi Gheaţă”.

Împreună cu noul său prieten, Rollan (Dragoş Bucur), Gerda (Elena Gheorghe) încearcă să descopere adevărul din spatele legendei care terorizează ţinutul trolilor şi, din greşeală, sunt loviţi de vraja focului şi a gheţii. Dacă la început li se pare amuzant faptul că Rollan poate produce foc din degete, iar Gerda poate îngheţa orice, curând puterile lor scapă de sub control şi trebuie să găsească soluţia de a reveni la normalitate.

Crăiasa Zăpezii şi trolul Orm nu vor lipsi nici ei, însă de această dată încurcăturile îi transportă pe toţi prin foc şi gheaţă cu mult umor şi distracţie către noi lecţii de viaţă pe care cei mici le vor învăţa.

În articolul Elena Gheorghe este din nou Gerda, în animaţia ,,Crăiasa Zăpezii 3: Foc şi Gheaţă”:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Preparatul pentru care românii vin la mare de la sute de kilometri să-l guste. Plătesc și peste 100 de lei
observatornews.ro
Preparatul pentru care românii vin la mare de la sute de kilometri să-l guste. Plătesc și peste 100 de lei
Andreea Popescu, înțepături pentru fostul milionar, plecat cu copiii și iubita în vacanță: „Mă conformez”
a1.ro
Andreea Popescu, înțepături pentru fostul milionar, plecat cu copiii și iubita în vacanță: „Mă conformez”
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
useit.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Marele regret al lui Ion Ţiriac, dezvăluit la 87 de ani: „Inadmisibil! Unul dintre cele mai mari eşecuri”
as.ro
Marele regret al lui Ion Ţiriac, dezvăluit la 87 de ani: „Inadmisibil! Unul dintre cele mai mari eşecuri”
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
MediCOOL
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Pază, controale și pedepse mai dure în școli. Aproape 40% dintre elevi nu se simt protejați
Spynews
Pază, controale și pedepse mai dure în școli. Aproape 40% dintre elevi nu se simt protejați
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
DeParinti
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
MediCOOL
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x