Ce ţi-a spus?

Discuţia a fost… el a vorbit foarte mult. Mi-a spus: „Întotdeauna să cauţi adevărul şi simplitatea. Să nu cauţi să fii într-un fel anume, să cauţi adevărul.”

A avut dreptate tata? Ţi-a fost folositor sfatul lui?

Sigur că a avut dreptate! Dar ştii cum e, trebuie să cauţi atât de multe alte lucruri până ajungi la adevăr şi simplitate. Cu toţii suntem fermecaţi de forme. Dar, de fapt, trebuie să căutăm conţinutul. Marii artişti au în primul rând conţinut şi abia apoi o formă fermecătoare.

Eu şi noi toţi ni-l amintim pe tatăl tău doar râzând. Dar artiştii sunt şi ei oameni, au tristeţi, dezamăgiri, unii sunt introvertiţi sau extrem de sensibili. Cum era tata dincolo de camerele de luat vederi?

El avea această bucurie extraordinară şi un râs ca de copil. Şi, de fapt, bucuria în relaţia cu noi îi venea din simplul fapt că era cu noi. De asta spun că iubirea a fost cea mai importantă lecţie pe care mi-au dat-o părinţii mei. Avea această bucurie fantastică a copilului care se bucură din orice. Dar sigur că el, în fond, era un om extraordinar de responsabil şi serios. Sigur că glumea şi o făcea cu mult farmec, dar cu noi a fost stâlpul casei şi al sufletelor noastre.

Spune-mi o amintire foarte dragă ţie cu tata, un moment deosebit alături de el.

Cele mai dragi îmi erau plimbările cu tata. Ziua, el fiind şi foarte cunoscut, lumea îl recunoștea, se opreau… era mai dificil. Şi era şi foarte ocupat. Dar noaptea, pe întuneric, găseam răgazul să ieşim să povestim. Ieşeam la prima ninsoare, primul viscol, ne bucuram de fulgi. Am şi acum senzaţia de vânt care îmi intra prin căciulă. Eram în mâna tatei şi nimic rău nu mi se putea întâmpla. Bucuria noastră cea mai mare erau plimbările.

Citiți continuarea interviului pe fifistie.ro
Fotografii: Adi Popa