Kylie Minogue și fratele prințului Charles, cel mai nou cuplu? Iată ce spune presa

Publicat pe 19.04.2017 la 13:47 Actualizat pe 19.04.2017 la 17:33

Potrivit revistei New Idea, cei doi ar fi devenit de nedespartit.

Potrivit presei australiene cântăreața australiană Kylie Minogue și prințul Andrew al Marii Britanii formează deja un cuplu.

Potrivit revistei New Idea, cântăreața australiană și fratele prințului Charles ar fi devenit de nedespărțit, după ce Kylie a pus punct relației sale cu Joshua Sasse, actorul în vârstă de 29 de ani. Prințul Andrew, duce de York, este fiul mijlociu și al treilea copil al reginei Elisabeta a II-a și al prințului consort Philip și se află pe locul șase la succesiunea la tron.

Fostul soț al lui Sarah Fergusson ar fi fost acela care i-a oferit sprijin cântăreței după ce aceasta a rupt logodna la sfârșitul lunii februarie, moment în care cei doi ar fi început să se vadă cu regularitate. "În acest moment sunt de nedespărțit. Sunt suta la sută inseparabili", a declarat o sursă publicației australiene.

Revista asigură că prințul Andrew, în vârstă de 57 de ani, a luat legătura cu vedeta australiană, 48 de ani, pentru a-i exprima sprijinul după încheierea relației sale cu actorul britanic, despre care îl ultimul timp nu s-a mai auzit nimic. Joshua a ieșit din atenția presei și pare să se fi concentrat asupra filmărilor la serialul său "No Tomorrow".

Cei care o cunosc de mult timp pe Kylie Minogue asigură că artista se află de mult timp în relații cu familia regală britanică. Se speculează inclusiv asupra posibilității ca vedeta pop să participe la nunta lui Pipa Middleton ca invitată a fiului reginei Elisabeta a II-a.

La începutul anului, Kylie Minogue a primit Premiul Societății Britanico-Australiene pe anul 2016. Ea a fost premiată de prințul Philip, ducele de Edinburgh, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Castelul Windsor.

Va deveni oare Kylie, o noua prințesă britanică? Este doar o chestiune de timp pentru a confirma sau infirma aceste zvonuri, notează ziarul ABC.

În articolul Kylie Minogue și fratele prințului Charles, cel mai nou cuplu? Iată ce spune presa:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Cele două companii care au trimis oferte la energie cu peste 2 lei/kWh
observatornews.ro
Cele două companii care au trimis oferte la energie cu peste 2 lei/kWh
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
a1.ro
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Prima reacție a familiei lui Gabi Stângău după ce Diana Berințan s-a afișat cu noul iubit: ”A rămas al nimănui”
Spynews
Prima reacție a familiei lui Gabi Stângău după ce Diana Berințan s-a afișat cu noul iubit: ”A rămas al nimănui”
Cum să-i ajuți pe copii să își facă singuri temele, fără să devii „polițistul” lor
DeParinti
Cum să-i ajuți pe copii să își facă singuri temele, fără să devii „polițistul” lor
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x