Părinţii celor care au pierit în COLECTIV: "La împlinirea unui an, trebuie să avem câteva lucruri făcute!"

Publicat pe 30.10.2016 la 19:10 Actualizat pe 30.10.2016 la 19:15

Sa nu uitam!

Mai mulţi părinţi ai unora dintre tinerii care şi-au pierdut viaţa în clubul Colectiv, reuniţi în Asociaţia Colectiv GTG 3010, au declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că se aşteptau, la comemorarea unui an de la tragedie, la mai multă solidaritate din partea instituţiilor statului şi a politicienilor şi au spus că România are nevoie de unitate pentru ca momentul Colectiv să însemne momentul de pornire a schimbărilor în ţară.

"Am dori ca justiţia să îşi facă treaba, să găsească vinovaţii, să fie un exemplu pentru ca, pe viitor, în ţara asta să se respecte legea, de autorităţi, de patroni, de toţi cetăţenii ţării. Din punct de vedere al schimbărilor poate e un moment bun ca, după un an, să tragem linie, să vedem care au fost cauzele care au dus la toate neregulile din sistem şi să se ia măsuri pe care să le vedem, să le simţim, să ne fie comunicate, să vedem că s-a întâmplat ceva, că lucrurile merg spre bine", a spus, duminică, Laurenţiu Istrate, tatăl unuia dintre tinerii care au murit în urma incendiului din Colectiv, înainte de începerea ultimei seri a festivalului caritabil organizat la Berăria H.

Laurenţiu Istrate a adăugat că se aştepta, în ziua comemorării unui an de la tragedie, la mai multă solidaritate, inclusiv din partea preşedintelui, care s-a dus la Colectiv înainte de dezvelirea monumentului din Piaţa Bucur.

"E o zi în care România ar fi trebuit să dea din nou dovada de solidaritate pe care a dat-o anul trecut, dar poate greşesc, poate nu, am văzut că fiecare instituţie, fiecare şi-a făcut programul lui. Preşedintele s-a dus la Colectiv când a dorit el, Asociaţia a organizat dezvelirea unui monument în memoria celor 64 de victime aşa cum am gândit-o noi, cum au gândit-o cei care conduc asociaţia, alţii au organizat un marş, alţii organizează diverse evenimente. Mesajul meu este că în ţara asta e nevoie de unitate, că atunci când cineva are o idee toţi ceilalti ar trebui să se alăture, să vină cu alte idei, cu propuneri de îmbunătăţire", a spus Istrate.

Tatăl lui Bogdan Claudiu Istrate, tânărul de 22 de ani, care a murit la două săptămâni de la incendiu, a adăugat că succesul oricărei comunităţi stă în unitate.

"Atât timp cât suntem dispersaţi şi fiecare crede că ideea lui e cea mai bună şi că aia trebuie să o ducă la bun sfârşit nu cred că ăsta este succesul. Succesul este ca şi în cazul unei comunităţi mici, succesul este al echipei, nu individual. Atât timp cât noi vrem să ne arătăm ca indivizi că avem succes, personal nu cred că asta este cheia succesului comunităţii. Paradoxal, clubul s-a numit Colectiv. Au murit şi au fost răniţi mulţi oameni în colectiv, cuvântul ăsta ar trebui să spună ceva. Fiecare, mai departe, face aşa cum crede şi cum simte, dar lucrurile ar trebui să se rezolve cu multă luciditate şi cu unitate", a declarat Laurenţiu Istrate.

El a dat exemplul unui program de la ASE, în care studenţii, profesorii şi angajaţii sunt instruiţi cum să se comporte în situaţii de urgenţă.

"Ca să vedeţi că sunt şi oameni care fac ceva aş vrea să ştiţi că la ASE Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei doctor Virginia Mărăcine, coordonator al Fundaţiei Academia Speranţei, există un program de voluntariat pentru viaţă. Acest program doreşte să instruiască studenţii, profesorii şi toţi angajaţii ASE-ului, periodic, cum să se comporte în caz de situaţii de urgenţă, cum să vadă semnele prevestitoare, cum să facă resuscitare, cum să acorde prim ajutor. E un program iniţiat la începutul lunii octombrie pentru că din ASE au murit şapte studenţi sau foşti studenţi şi mai sunt încă trei supravieţuitori. Au făcut lucrul ăsta în memoria lor, voluntar, în dorinţa de a schimba ceva", a spus Istrate.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, a declarat că, în scurt timp, spaţiul din Piaţa Bucur va fi reamenajat, pentru a oferi o zonă de lumină locului sumbru.

"Ne-am revenit cu greu după traumele suferite, însă, de la bun început, am considerat că, la împlinirea unui an, trebuie să avem câteva lucruri făcute. În mintea noastră, însemna un monument ridicat acolo, un eveniment, iată, monunentul am reuşit să îl facem. În perioada imediat foarte scurtă vom termina tot amplasamentul acolo. Vom încerca să oferim o zonă de lumină, de speranţă, la acea piaţă atât de întunecată, atât de sumbră. Este primul eveniment pe care îl facem şi sperăm să avem anual acest festival", a spus Iancu.

Citeşte continuarea AICI!

În articolul Părinţii celor care au pierit în COLECTIV: "La împlinirea unui an, trebuie să avem câteva lucruri făcute!":
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 16 decembrie 2025. Peștii vor claritate. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 16 decembrie 2025. Peștii vor claritate. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Ciprian Ciucu: "Nu îmi imaginam că problemele de la Primărie sunt aşa grave. Ne-a ajuns cuţitul la os"
observatornews.ro
Ciprian Ciucu: "Nu îmi imaginam că problemele de la Primărie sunt aşa grave. Ne-a ajuns cuţitul la os"
Gabi Tamaș dorește să facă o schimbare în carieră. De ce se teme cel mai tare, după doi ani de la retragerea din activitate
a1.ro
Gabi Tamaș dorește să facă o schimbare în carieră. De ce se teme cel mai tare, după doi ani de la retragerea din activitate
Cotlete de porc cu usturoi la tigaie, fragede, suculente și rumenite perfect
HelloTaste.ro
Cotlete de porc cu usturoi la tigaie, fragede, suculente și rumenite perfect
Maia naturală. Ghid de preparare și întreținere
Catine
Maia naturală. Ghid de preparare și întreținere
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
useit.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
Afacerea de 3.500.000 de euro a lui Alex Piţurcă cu care a dat lovitura. Nu mai duce grija banilor
as.ro
Afacerea de 3.500.000 de euro a lui Alex Piţurcă cu care a dat lovitura. Nu mai duce grija banilor
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
MediCOOL
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
DeParinti
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
8 super-verdețuri pe care trebuie să le incluzi în dieta ta de zi cu zi. Năsturelul face minuni pentru organism
MediCOOL
8 super-verdețuri pe care trebuie să le incluzi în dieta ta de zi cu zi. Năsturelul face minuni pentru organism
Cerviche, tartar și carpaccio. Rețetele celor mai sofisticate preparate din carne crudă
HelloTaste
Cerviche, tartar și carpaccio. Rețetele celor mai sofisticate preparate din carne crudă
close
x