Reportajele "În premieră cu Carmen Avram" schimbă destine

Publicat pe 15.11.2014 la 16:26

În urma materialului difuzat de "În premieră cu Carmen Avram", despre viaţa copiilor bolnavi de cancer şi lipsa aparatelor necesare pentru diagnostic şi tratament de la Institutul Oncologic Bucureşti, Ministerul Sănătăţii a reacţionat

În urma materialului difuzat de "În premieră cu Carmen Avram", despre viaţa copiilor bolnavi de cancer şi lipsa aparatelor necesare pentru diagnostic şi tratament de la Institutul Oncologic Bucureşti, Ministerul Sănătăţii a reacţionat.

Carmen Moise, reporterul "În premieră" care a realizat reportajul, povesteşte: "Imediat după difuzarea reportajului, reacţia autorităţilor a fost promptă. La numai câteva zile, Ministerul Sănătăţii a aprobat achiziţia unor aparate care vor permite sedarea copiilor în timpul radioterapiei, dar şi a aparatului RMN. În plus, se va introduce, după o pauză de 10 ani, specializarea oncopediatrie în programa Facultăţilor de Medicină şi se caută soluţii pentru ca asistentele care lucrează în această secţie să beneficieze de sporuri salariale. Sigur, lucrurile acestea nu se vor întâmpla peste noapte. Dar sper, din toată inima, ca ele să se întâmple şi să nu fie influenţate de eventuale schimbări sau decizii politice. Viaţa acestor copii nu ar trebui să depindă de asta".

Carmen Moise mai spune că pentru ea, ducerea la bun sfârşit a tuturor acestor promisiuni ar fi cea mai mare realizare profesională.

Materialul "În premieră", aici: http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/despre-fericire-si-alte-chestii-296.html

În articolul Reportajele "În premieră cu Carmen Avram" schimbă destine:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
40.000 de euro pentru cei care aleg să se mute la sat. Regiunea care vrea să atragă tineri, inclusiv români
observatornews.ro
40.000 de euro pentru cei care aleg să se mute la sat. Regiunea care vrea să atragă tineri, inclusiv români
Ian, moment controversat pe scena de la Arenele Romane. Ce a făcut trapperul în timpul concertului, în fața publicului
a1.ro
Ian, moment controversat pe scena de la Arenele Romane. Ce a făcut trapperul în timpul concertului, în fața publicului
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
as.ro
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
Cum poate provoca toxiinfecția alimentară simptome care persistă ani de zile
MediCOOL
Cum poate provoca toxiinfecția alimentară simptome care persistă ani de zile
Imagini rare cu Frankie și fetițele ei! Ce a dezvăluit ispita de la Insula Iubirii despre rolul de mamă
Spynews
Imagini rare cu Frankie și fetițele ei! Ce a dezvăluit ispita de la Insula Iubirii despre rolul de mamă
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
DeParinti
Copiii care mănâncă mai puțin zahăr au șanse mai reduse să facă diabet: studiu
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
MediCOOL
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x