Semnificaţia culorilor- Ce simbolizează culoarea ta preferată

Publicat pe 22.07.2020 la 10:55 Actualizat pe 22.07.2020 la 11:06

Culorile sunt pretutindeni, pe cer, în mare, în natură, pe tricoul tău. Acestea ocupă un loc foarte important în viaţa unui om. Identificăm unele lucruri printr-o culoare general valabilă, o regulă nescrisă a naturii, iarba e verde, norii sunt albi, soarele e galben, macii sunt roşii. De pe vremea când eram mici copii ne alegeam o culoarea preferată pe care abia aşteptam să o consemnăm în oracolul colegului de bancă. Pe vremea aceea nu ştiam de ce ne alegeam o anumită culoare cu care să ne identificăm, dar inconştient transmiţeam ceva despre noi.

Semnificaţia culorilor- simbolistică

Roşu semnifică căldură, foc, pasiune, entuziasm. Are efectul de a stimula oamenii în mod rapid şi neaşteptat. Este o culoare duală, oscilând între două semnificaţii opuse, pe o parte vivacitate şi putere, pe cealaltă parte conflict şi agresiune.

Galben, culoarea care stimulează excesiv ochiul uman. Galbenul poat fi scăpat de sub control foarte uşor, motiv pentru care majoritatea se fereşte să-l poarte sau să-l folosească în decorarea casei. În cantităţi mici creează senzaţia de căldură şi strălucire, însă în cantităţi mari afectează ochiul şi liniştea unei persoane. De asemenea, galbenul reprezintă un etalon al sentimentului de gelozie.

Albastru reprezintă tristeţe, depresie, înţelepciune şi loialitate. E recomandat să porţi albastru la un interviu de angajare, deoarece transmiţi ideea de loialitate şi seriozitate. Albastru e cunoscut drept antonimul roşului, având efecte complet opuse asupra omului. Acesta calmează sistemul nervos şi dă o uşoară somnolenţă şi relaxare, perfect pentru pereţii unui dormitor. Cu toate acestea, în mâncare, albastrul creează repulsie, toxicitate.

Verdele este folosit cel mai des pentru a simboliza natura, viaţa, tinereţea, speranţa. Verdele este culoarea pe care ochiul nostru o acceptă şi captează cel mai uşor, având un efect netru asupra psihicului uman. Multe agenţii aleg nuanţa de verde pentru afişe, reclame, tocmai pentru efectul de acceptare dintre ochiul uman şi culoare.

Portocaliul are semnificaţii asemănătoare galbenului, prin căldură, prosperitate şi mulţumire, dar este folosit în complet alte scopuri. Dacă galbenul trebuie moderat, portocaliul e folosit în cantităţi cât mai mari, oferind ideea de accesibiltate, adresare generală.

Negrul este o culoare controversată. Pe de o parte este asociată demonilor, pe de altă parte durabilităţii şi încrederii. Pe de o parte inspiră autoritate şi putere, pe de altă parte disperare, jale. Pe de o parte simbolizează răutate şi activităţi criminale; pe de altă parte constanţă, prudenţă şi înţelepciune.

Negrul este culoarea preferată a multor oameni. Unii poarta negru pentru că este o culoare formală şi inspiră putere. Mult timp hainele negre au fost un simbol al stilului, sofisticării.

Albul, cum bine ştim, simbolizează puritatea, inocenţa. Acesta este motivul principal pentru care rochia de mireasă a fost concepută ca fiind albă. De asemenea simbolizează şi curăţenia. Doctorii, asistentele, laboranţii poartă alb pentru a sugera un mediu steril.

Violetul este o culoare regală. Aceasta semnifică luxul, bogăţia, dar şi pasiunea şi romantismul. Violetul este o culoare care se găseşte rar în natură. Unii oameni preferă violetul în design îtrucât pare elegant, crează o atmosferă artistică.

Sursă: platinumoptic.ro

CITEŞTE ŞI

5 idei pentru a decora camera copilului

Cum alegi fardul de ochi?

În articolul Semnificaţia culorilor- Ce simbolizează culoarea ta preferată:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
17 ani de teroare și o luptă pentru a fi crezută. Calvarul trăit de Anca: "Și polițistul a râs"
observatornews.ro
17 ani de teroare și o luptă pentru a fi crezută. Calvarul trăit de Anca: "Și polițistul a râs"
Gabriella Barbu, planuri mari după Insula Iubirii. Ce decizie a luat ispita în privința unei locuințe în București
a1.ro
Gabriella Barbu, planuri mari după Insula Iubirii. Ce decizie a luat ispita în privința unei locuințe în București
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
as.ro
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Paula Chirilă s-a căsătorit cu Dan Giuvelic, după trei ani de relație! Vedeta a făcut declarații exclusive despre cununia civilă
Spynews
Paula Chirilă s-a căsătorit cu Dan Giuvelic, după trei ani de relație! Vedeta a făcut declarații exclusive despre cununia civilă
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
DeParinti
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
Efectele consumului zilnic de floricele de porumb asupra colesterolului. Cât de benefic este acest preparat simplu
MediCOOL
Efectele consumului zilnic de floricele de porumb asupra colesterolului. Cât de benefic este acest preparat simplu
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x