The Guardian, despre românca Delia Velculescu: "Doamna de fier" va avea rolul principal în cadrul negocierilor FMI de la Atena

Publicat pe 30.07.2015 la 14:41 Actualizat pe 30.07.2015 la 14:48

Românca Delia Velculescu, numită de către presa cipriotă "Doamna de fier", îşi va testa cunoştinţele economice, dar şi duritatea în contextul relaţiei tensionate dintre Atena şi creditorii ei

Românca Delia Velculescu, numită de către presa cipriotă "Doamna de fier", îşi va testa cunoştinţele economice, dar şi duritatea în contextul relaţiei tensionate dintre Atena şi creditorii ei.

Celebrul cotidian britanic "The Guardian" relatează despre şefa misiunii FMI în Grecia, românca Delia Velculescu: "Sosirea sa în Atena este marcată de o atmosferă neclară în ceea ce priveşte implicarea FMI într-un al treilea plan de bailout pentru Grecia, după negocierile cu liderii din zona euro".

Tsipras speră astfel să ajungă la un acord înainte de 20 august, însă FMI va supune unei examinări riguroase orice propunere venită din partea Atenei.

Velculescu va decide ce rol urmează să joace FMI-ul în noua salvare financiară a Greciei şi la ce ar trebui să se aştepte creditorii din partea Greciei.

Citește mai departe pe observator.tv.

În articolul The Guardian, despre românca Delia Velculescu: "Doamna de fier" va avea rolul principal în cadrul negocierilor FMI de la Atena:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Cele două companii care au trimis oferte la energie cu peste 2 lei/kWh
observatornews.ro
Cele două companii care au trimis oferte la energie cu peste 2 lei/kWh
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
a1.ro
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Prima reacție a familiei lui Gabi Stângău după ce Diana Berințan s-a afișat cu noul iubit: ”A rămas al nimănui”
Spynews
Prima reacție a familiei lui Gabi Stângău după ce Diana Berințan s-a afișat cu noul iubit: ”A rămas al nimănui”
Cum să-i ajuți pe copii să își facă singuri temele, fără să devii „polițistul” lor
DeParinti
Cum să-i ajuți pe copii să își facă singuri temele, fără să devii „polițistul” lor
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x