Toate bufnițele lui Filip Florian
Publicat pe 13.06.2015 la 14:02
Romanul „Toate bufniţele” al lui Filip Florian mi-a căzut în mână într-o săptămână de vacanţă frumoasă. Şi cred că nu puteam alege ceva mai potrivit. Nu m-am mai distrat atât de bine de la „Amintiri din Copilărie” încoace, şi nu am mai trăit aşa emoţii de la „Moromeţii”
Romanul Toate bufniţele al lui Filip Florian mi-a căzut în mâna într-o săptămâna de vacanţă frumoasă. Şi cred că nu puteam alege ceva mai potrivit. Nu m-am mai distrat atât de bine de la Amintiri din Copilărie încoace, şi nu am mai trăit aşa emoţii de la Moromeţii.
Romanul este aparent povestea lui Luci, un bărbat în toată firea care îşi povesteşte copilăria. O povesteşte aşa cum puţini au darul de a o face, cumva cu ochii şi cu mintea de atunci, de când avea 4 ani, 12 ani, 14 ani. Limbajul e simplu şi foarte direct şi surprinde exact acele momente care la vârstă adultă fac deliciul zilelor noastre monotone şi stresante. De exemplu, copilul nu înţelege care e treaba cu serbările de început de martie. Şi culmea, are dreptate să nu înţeleagă.
Nu face caz din asta, doar spune: “Nu pricepeam de ce se năştea în fiecare an o frenezie a primăverii, de ce împuiau capul cu poezii, cântecele, compuneri şi cai verzi pe pereţi, mărţişorul fiind numit vestitorul noului anotimp, când în oraş, la poalele munţilor, era încă iarnă în toată regulă. Afară continuă să ningă, mercurul din termometre saltă rar peste zero grade, crestele albe luceau că gheţurile arctice, echinocţiul nu se anunţă a fi mâine, poimâine, iar la şcoală se vorbea despre brânduşe şi viorele, despre chipul însorit al mamei, despre pământul reavăn din grădina, despre bâzâitul bondarilor şi mieii care zburdă pe câmpii. Mă rog, unii profesori păreau plecaţi cu sorcova, nu se mai săturau de colindat, dar asta nu era treaba mea.” (p. 104)
Minunat! Sunt poveşti despre copilărie, despre naivitatea sau inconştienţă la vârstă adolescenţei, despre teribilismul de băieţandri, despre glume proaste şi primele zvâcniri ale inimii.
Celălalt personaj cheie al acestui român este Emil, un bărbat în vârstă care se mută în localitatea de la poalele muntelui din cauza singurătăţii şi a unor probleme de sănătate. Se împrieteneşte cu Luci dintre toţi oamenii de acolo, şi nici măcar copilul nu îşi poate explică de ce.
Emil este însă un om care îşi duce şi el în suflet drama lui despre care însă nu poate sau nu vrea să vorbească. Doar scrie. Şi nu îl deranjează dacă îl găseşte pe băiat că trage cu ochiul în caietele lui pentru că ştie că Luci nu are întrebări, nu judecă şi nu face comparaţii.
„Am întâlnit un scris mărunt, ordonat, cu puţine ştersături, am fost convins că sunt însemnările pregătitoare ale unui tratat, dar, după câteva rânduri citite, deşi erau greu de descifrat, am îngheţat la loc, că şi cum aş fi fost încă afară, la marginea pădurii. N-am uitat acele rânduri şi n-am să le uit niciodată. Iar acum, după atâţia ani, am şansă să înşir toată povestea, copiind-o atent, cuvânt cu cuvânt, fără să sar nicio virgulă. Iată:” (p.27)
Prietenia dintre Luci şi Emil este magică, uneori de bunic-nepot, alteori parcă de colegi de şcoală, alteori de maestru-discipol. E o frumoasă complicitate între cei doi, şi numai prin simplul fapt că Luci îl strigă pe domnul de la Bucureşti simplu Emil, spre disperarea mamei lui care nu înţelege cum de îşi permite el, mucosul. Cu Emil trăieşte cea mai misterioasă aventură a copilăriei lui. Sau poate a întregii vieţi: întâlnirea cu bufniţele. Le găsesc într-un loc ferit, în pădure, unde ajung ca pe un drum al încercărilor, în tăcere, foarte concentraţi şi pe care Emil le cheamă cu nişte strigăte ciudate, ca de vrăjitorie.
Emil este mai mult decât un personaj important în copilăria lui Luci, el este un personaj important al cărţii. Emil se dezvăluie fără să realizezi când ţii cartea în mână, pentru că Filip Florian decide să se joace puţin cu cititorul comod care caută să urmărească firul cronologic al lucrurilor.
Toate bufniţele este un roman care pare simplu, uşor de citit, uşor de urmărit, uşor de înţeles. Modul în care se completează poveştile de viaţă ale celor două personaje aduce însă valenţe noi cărţii. Te face să te te gândeşti dacă nu cumva poveştile noastre, ale tuturor, curg exact că în acest roman.
Avem doar senzaţia că fiecare îşi urmează firul vieţii lui, independent şi după bunul sau plac, dar de fapt toate aceste fire se intersectează, se înnoadă uneori. Şi ceea ce credeai tu că este alegerea ta în viaţă este doar o consecinţă a alegerilor altora, care se zbat şi ei în aceeaşi pânză deasă.
