Conform Bisericii, morții nu se dezgroapă niciodată, până la Judecata cea de Apoi. Dar există locuri, în care obiceiul de a se dezgropa morții, după șapte ani, este extrem de împământenit. Atunci, li se face pomenire la mormânt.

Dezgroparea morților este benevolă. Conform tradiţiilor, aceasta este obligatorie doar în următoarele trei cazuri: când cel răposat a fost blestemat, sau a fost sub vreo legătură arhierească, sau a murit în păcate foarte grele. Dacă sunt aflați neputreziti, este semn că nu au fost iertați de Dumnezeu și este nevoie de multe rugăciuni și dezlegări că să fie iertați. În alte cazuri, nu trebuie să le mai tulburăm liniștea celor pecetluiți până la A Doua Înviere.

Se mai dezgroapă şi prin orașe, unde nu este suficient loc, prin cimitire și chiar în unele mânăstiri, iar osemintele călugărilor se depun în așa numitele “gropnite”, “cripte”, adică “osuare”, situate sub bisericile din cimitir, cum sunt la Mănăstirile Neamț, Secu, Agapia, Văratic și altele.