În exil, și-a câștigat existența la o fermă de pui și într-un mic atelier de tâmplărie. Azi, Regele Mihai a murit

Publicat pe 05.12.2017 la 14:06 Actualizat pe 05.12.2017 la 14:29

Majestatea sa Regele Mihai I a încetat din viață în cursul zilei de 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani. Ultimul rege al României are o poveste de viață impresionantă.

Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul Regelui Carol al ÎI-lea și al Reginei-Mamă Elena. Din iunie 1930, după plecarea Reginei-mamă în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui său. A urmat cursurile unei școli organizate de acesta la palat, alături de copii reprezentând toate colțurile țării și toate categoriile sociale. A devenit din ce în ce mai închis în șine și mai gânditor. Singurele săptămâni fericite erau cele petrecute la Florența, la mama sa.

În adolescentă, Principele Moștenitor a urmat cursuri de sport și a început pregătirea militară. La vârsta de șaisprezece ani a devenit sublocotenent în armata română.

După decesul Regelui Ferdinand din 1927 și că urmare a faptului că Principele Carol a renunțat la statutul de Principe Moștenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regență, compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Președintele Înaltei Curți de Casație, Gh. Buzdugan.

La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în țara și a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui său, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I.

În timpul războiului, Regele i-a îmbărbătat pe ostașii români care au luptat pentru reîntregirea țării. Nu a fost însă de acord cu depășirea liniei Nistrului. În ciuda refuzului Mareșalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotărât trecerea României alături de aliații săi tradiționali. Acest act de curaj a scurtat războiul cu 6 luni și a cruțat viețile a sute de mii de oameni.

Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurării autorității comuniste. În cele din urmă, a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947.

Exilul Regelui Mihai și al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit până la sfârșitul anului 1948 la vilă Sparta, locuința Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Lausanne și apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956.

Pentru a-și câștiga existența, Regele și Regina au construit o fermă de pui și un mic atelier de tâmplărie.

Familia Regală s-a întors în Elveția în 1956, la Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Léman, la câțiva kilometri de Geneva. Aici a locuit peste 45 de ani.

Din biroul său de la Versoix și, începând cu 2001, din cel de la București, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piață, păstrarea culturii naționale, respectarea adevărului istoric, respectarea și garantarea proprietății private, consolidarea statului de drept și a democrației în țara noastră.

Sursa familiaregală.ro

În articolul În exil, și-a câștigat existența la o fermă de pui și într-un mic atelier de tâmplărie. Azi, Regele Mihai a murit:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
O eroare de 37 de cm îi lasă pe doi bătrâni fără casa visurilor, aproape de Capitală. Primiseră şi autorizaţia
observatornews.ro
O eroare de 37 de cm îi lasă pe doi bătrâni fără casa visurilor, aproape de Capitală. Primiseră şi autorizaţia
Cum arată Larisa, iubita discretă a lui Gabi Torje de la Asia Express. Imagini din vacanța romantică în Las Vegas | FOTO
a1.ro
Cum arată Larisa, iubita discretă a lui Gabi Torje de la Asia Express. Imagini din vacanța romantică în Las Vegas | FOTO
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
as.ro
Ion Țiriac a făcut o dezvăluire rară despre nepoții lui. Ce sarcină uriașă le-a dat
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Gabi Torje și Alin Alexuc le-au dat bătăi de cap Mirelei Vaida și Oanei Tomoiagă la Asia Express! Cum au încercat să le saboteze pe traseu
Spynews
Gabi Torje și Alin Alexuc le-au dat bătăi de cap Mirelei Vaida și Oanei Tomoiagă la Asia Express! Cum au încercat să le saboteze pe traseu
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
DeParinti
De ce copiii au nevoie de timp singuri – ce beneficii are independența timpurie
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x