Un asteroid gigantic amenință Pământul. Impactul ar putea avea loc ASTĂZI, 1 septembrie, și ar produce pagube inimaginabile

Publicat pe 30.08.2017 la 15:05 Actualizat pe 01.09.2017 la 10:33

Un asteroid gigantic va trece la distanta mica de Pamant.

Foto: pixabay

Specialiștii NASA vor fi în alertă vineri, 1 septembrie, atunci când un asteroid va trece pe lângă Pământ, la o distanță destul de mică, iar dacă acesta ar intra în coliziune cu planeta noastră, impactul va produce pagube inimaginabile.

Din 1890, niciun corp ceresc nu a mai fost atât de aproape de omenire. Cu un diametru de 5 kilometri, asteroidul ar avea un impact sever asupra Terrei și ar aduce pagube de neimaginat.

Specialiștii spun că au situația sub control, pentru moment. Ei au mai avertizat că și în 2050 ne vom confrunta cu un eveniment similar.

În orice caz, populația se poate bucura de spectacol, căci asteroidul „Florence” va fi vizibil din Australia, precum și din America de Nord și Europa.

În articolul Un asteroid gigantic amenință Pământul. Impactul ar putea avea loc ASTĂZI, 1 septembrie, și ar produce pagube inimaginabile:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro

De la 27 la doar 6 grade în 24 de ore. Orașul din România unde temperaturile se prăbușesc cu 21 de grade
observatornews.ro
De la 27 la doar 6 grade în 24 de ore. Orașul din România unde temperaturile se prăbușesc cu 21 de grade
Cine a câștigat Asia Express 2026. Gabi Torje și Alin Alexuc au primit trofeul sezonului 9, Drumul Mătăsii
a1.ro

Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
as.ro

Metode de prevenție a pneumoniei. Ce poți face pentru evita această boală pulmonară
MediCOOL

Alex Gîlcă, mesaj pentru Gabi Torje și Alin Alexuc, după ce a pierdut finala Asia Express în fața lor! Ce le-a transmis soțul lui Valerie Lungu: „Durerea mea...”
Spynews

Cum să îți ajuți copilul să își gestioneze frica de schimbare
DeParinti
Cum să îți ajuți copilul să își gestioneze frica de schimbare
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv

Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste

close
x