2.5 milioane de oameni merg AICI zilnic! Hotelul Iubirii, locul unde japonezii luptă să găsească plăcerea... și căldura umană
Publicat pe 01.10.2014 la 13:03 Actualizat pe 01.10.2014 la 13:47
În sute de camere, tinerii și bătrânii își pun în aplicare fanteziile sexuale, reevaluează noțiunea de iubire și uită complet de regulile societății acaparatoare. Nu le lipsește doar sexul ci relațiile interumane...
În sute de camere, tinerii și bătrânii își pun în aplicare fanteziile sexuale, reevaluează noțiunea de iubire și uită complet de regulile societății acaparatoare. Nu le lipsește doar sexul, ci relațiile interumane.
Hotelul Iubirii nu este un doar un motel imens ci un al doilea cămin pentru japonezi, dat fiind că locuințele originale sunt foarte mici și adăpostesc mai multe generații. Nicio șansă de intimitate pentru adolescenți, fără explicații jenante și reproșuri. În schimb, aici se pot caza în anonimitate, alegând camera decorată astfel încât să le satisfacă toate fanteziile - tip budoir, cu Dita Von Teese pe pereți și canapele roșii, în stilul anilor '60 sau chiar o replică a unei calești cu multe oglinzi și mânere pentru poziții diferite.
Banii, prezervativele sau gustările sunt livrate instant printr-un tub, nefiind necesară deplasarea unui angajat. Oricum, la Angelo Love Hotel, din Osaka, sunt angajați numai pensionari, respinși de alți angajatori. Ei nu intră prea mult în contact cu clienții, ci doar aranjează camerele a doua zi. În fiecare cameră, fie că arată ca aripa unui spital sau ca un teren de golf, există multe jucării sexuale, mașini de karaoke, globuri disco și jocuri pe Nintendo.
Este clar că aici japonezii vin să trăiască cu adevărat, nu doar să găsească satisfacție sexuală. Așa se explică prezența oamenilor bătrâni în hotel. Unul dintre ei, confirmă producătorii documentarului „Love Hotel”, care urmărește acest fenomen, „se uită doar la filme erotice și doarme îmbrăcat. Regretă oportunitățile ratate și vorbește cu gingășie de prima noapte petrecută cu o femeie: „ Inima îmi bătea atât de tare. Nu pot descrie emoția simțită când i-am dat jos kimono-ul””.
Concluzia filmului documentar nu poate fi mai potrivită pentru acest fenomen: „Viața are nevoie de o fereastră prin care să evadeze, pentru că iubirea este inexplicabilă și are nevoie de un spațiu de vis unde să înflorească”.
