Arta seducţiei în secolul 21: cum agăţi pe cineva cu naturaleţe şi eleganţă

Publicat pe 21.06.2018 la 14:36 Actualizat pe 21.06.2018 la 14:39

Puțină lume reacționează negativ la ceva atât de banal ca un salut, o replică de introducere și un zâmbet, chiar dacă scena are loc în plină stradă. Bineînțeles, există şi toate şansele să avem ghinion: persoana cealaltă poate nu are suficient timp la dispoziţie, poate nu are chef sau poate are deja pe cineva. Sau poate este chiar jumătatea ta.

E seară, metroul nu este aglomerat şi, pe scaunul de lângă tine, s-a aşezat un tip bine, în cămaşă şi blugi. Ascultă muzică destul de tare în căşti, recunoşti câteva dintre acordurile piesei şi ai senzaţia că te priveşte insistent. Ce faci?

E o zi de vară lungă, călduroasă şi obositoare, ai făcut o pauză de câteva minute pe o bancă în parc şi, vizavi de tine, observi o fată drăguţă care citeşte. Pentru o secundă, ai senzaţia că a ridicat ochii din telefon şi ţi-a zâmbit. Ce faci?

Scenele prezentate mai sus sunt doar nişte exemple, dar sunt valabile şi pentru femei, şi pentru bărbaţi: întâlnim zilnic în drumurile noastre cel puţin o persoană care ne atrage suficient de mult încât să-i mai aruncăm încă o privire. De cele mai multe ori mergem mai departe, când ar trebui să ne luăm inima în dinţi şi să intrăm în vorbă cu acea persoană.

Puțină lume reacționează negativ la ceva atât de banal ca un salut, o replică de introducere și un zâmbet, chiar dacă scena are loc în plină stradă. Bineînțeles, există şi toate şansele să avem ghinion: persoana cealaltă poate nu are suficient timp la dispoziţie, poate nu are chef sau poate are deja pe cineva. Sau poate este chiar jumătatea ta.

Nu ai de unde să ştii toate aceste lucruri fără să încerci. Ceea ce face diferenţa între succes - chiar şi un zâmbet poate fi un succes - şi un eşec fulminant - o palmă poate fi fulminantă? -, este atitudinea şi stilul cu care faci primii paşi. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să prinzi curaj şi să faci ceea ce trebuie, într-un mod simplu şi natural.

1. TRECI PESTE ORGOLIU ŞI FĂ PRIMUL PAS

Nu încape îndoială că primul lucru pe care trebuie să îl faci este să faci un prim pas către persoana care ți-a atras atenția, iar dialogul este cea mai simplă și mai bună variantă pe care o ai la dispoziție. Dacă vei aștepta să te observe și să-și dea seama ce dorești doar din privirea ta lungă, vei aștepta mult și bine.

Mulți oameni - și bărbați, și femei - au tot felul de replici de agățat cu care cred că nu vor da niciodată greș. Cu toate astea, cele care au succes sunt replicile simple și naturale. Dacă tot analizezi persoana, te poți folosi de aceste observații ca să te introduci mai ușor în conversație. Dacă citește, poți cere o părere despre autorul de pe copertă. La fel și dacă ascultă muzică: de obicei, lumea vorbește cu ușurință despre melodiile sau despre artiștii preferați.

Singurul lucru care contează, orice subiect ai alege, este să îl faci pe celălalt să se simtă în largul lui. Și, pentru că nimeni se naște învățat când trebuie să înceapă o discuție pe teme mărunte cu un străin, îți vei îmbunătăți stilul doar prin exercițiu.

2. NU UITA DE BUNĂ-CUVIINŢĂ: PREZINTĂ-TE!

Odată ce ai făcut primul pas, nu te lansa în discuții despre natura umană. În public, oamenii nu au obiceiul să intre în dezbateri filozofice, mai ales cu străini. Poți, în schimb, să te prezinți, și nu aștepta prea mult ca să faci asta.

Să fim serioși, nimeni nu trebuie să se panicheze dacă cineva străin le întinde mâna și le spune "Bună, sunt Ioana, cum te cheamă?". Este o metodă sigură care îi transmite persoanei celeilalte că nu te ascunzi și că ai suficientă încredere să-ți dai numele.

Dacă nu va dori să stea de vorbă cu tine, îți vei da seama imediat din modul în care îți răspunde, iar respingerea nu poate fi mascată. Oricum, nu ai pierdut nimic, iar cel mai important lucru pe care îl poți face este să accepți situația și să mergi mai departe. În cazul în care îți răspunde, însă, pe același ton și se prezintă, ai făcut un pas mare înainte.

3. PĂSTREAZĂ ELEGANȚA ÎN ABORDARE

Dacă lucrurile merg bine și persoana cealaltă s-a prezentat, la rândul ei, e momentul să o inviți la o cafea sau la un ceai. Nu este vorba de grabă aici, pur și simplu trebuie să ții cont de timpul - de obicei scurt - pe care îl aveți la dispoziție în acel moment. Nu te grăbi să ceri un număr de telefon, e vreme și pentru asta.

Păstrează o distanță potrivită și ține-ți mâinile acasă. Nu este nimic mai deranjant decât să te insinuezi fără invitație în spațiul personal al celuilalt, și asta nu este valabil doar pentru gesturi. Dacă fumezi, este indicat să întrebi înainte, pentru că nu oricine apreciază fumul de țigară. O alternativă mai bună este să folosești un dispozitiv IQOS: nu emite fum, nu lasă scrum și este și un subiect bun de discuție.

Dacă a acceptat o discuție la o cafea, nu alege tu locul. Amândoi trebuie să vă simțiți confortabil, dar pentru că tu ai inițiat dialogul, lasă-i celuilalt libertatea de a propune locul primei întâlniri propriu-zise. E încă o dovadă de eleganță și arată faptul că știi să ții cont de o părere fără să te impui.

4. SINCERITATEA ESTE CHEIA CĂTRE MULTE INIMI

Simți nevoia să faci complimente peste complimente pentru că așa ai văzut că se procedează în ultima comedie romantică pe care ai urmărit-o la cinema? Nu face greșeala asta: mulți oameni nu se simt în apele lor atunci când o persoană străină începe să le măgulească din senin.

Unde mai pui și că e foarte greu să găsești motive reale de a complimenta o persoană la 5 minute după ce-ai observat-o pe stradă. Pune întrebări, provoacă-l pe celălalt să vorbească despre el fără să ceri prea multe detalii, dar cel mai bun lucru pe care-l poți face, în loc să inventezi laude sau să spui lucruri evidente, este să joci cartea sincerității.

Onestitatea e singura cale care-ți permite să vorbești despre tine fără să lași impresia de infatuare: povestește o întâmplare scurtă și hazlie prin care ai trecut în aceeași zi, vorbește despre planurile tale imediate și nu încerca să-ți maschezi emoțiile, dacă le ai. Toate astea vor da autenticitate persoanei și personalității tale și-l vor ajuta pe celălalt să se relaxeze.

5. ACCEPTĂ REFUZUL ȘI NU INSISTA

Că tot vorbeam mai sus de sinceritate, trebuie să o păstrăm şi acum, între noi: sunt mari şanse ca cele mai multe tentative de a seduce o persoană pe care abia ai întâlnit-o să se încheie cu un eşec răsunător. Asta nu e un lucru rău şi nu trebuie să te demoralizeze.

Nu orice om pe care abia l-ai întâlnit este potrivit pentru tine, aşa că refuzul nu trebuie luat personal. Mai ales atunci când la mijloc sunt motive care poate nici nu ţin de tine.

Cu toate astea, încăpăţânarea şi insistenţa - când deja ai primit un răspuns evident negativ la avansurile tale - pot fi percepute extrem de neplăcut. De la o discuţie lejeră în metrou sau în parc se poate ajunge foarte lesne la hărţuire, care este o infracţiune prevăzută în Codul Penal.

Într-un final, tot ceea ce contează este să ai o atitudine cât mai naturală, să ţii cont de celălalt şi să nu insişti în caz de refuz. Oricât ţi s-ar părea că privirea-i spunea altceva sau că zâmbetul transmitea mai multe, un “NU” rămâne un refuz şi nu poate fi niciodată confundat cu un răspuns afirmativ.

Tu ce secrete de seducţie ai şi care sunt replicile tale preferate de agăţat atunci când ţi-a căzut cineva cu tronc?

Sursa foto: Shutterstock

În articolul

Arta seducţiei în secolul 21: cum agăţi pe cineva cu naturaleţe şi eleganţă

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în Europa Centrală și de Vest
a1.ro
Ce regulă strictă i-a impus Victor Slav fiicei sale și a Biancăi Drăgușanu: „Mă manipulează. Încerc să îi explic”
HelloTaste.ro
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Catine
Sezonul Săgetătorului aduce schimbări majore pentru zodii. Află dacă te numeri printre nativii care trec prin transformări
useit.ro
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
as.ro
Cine i-a golit buzunarele celebrului milionar român care şi-a înşelat soţia 16 ani: „A fost fabulos”
MediCOOL
Ce este stomatita aftoasă și cum se tratează. Cauze și poze
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
DeParinti
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți cu posibilități reduse vor primi câte 500 de lei
MediCOOL
Ce este stomatita aftoasă și cum se tratează. Cauze și poze
HelloTaste
Paste cu ciuperci de post. O rețetă simplă și gustoasă
x