Îmi ceri adevărul. Cere şi tu altceva! Da, iubito, cere-mi să te mint frumos. O ştiu atât de bine. Am făcut carieră de excepţie în acest domeniu, nu mă mai face ratat. Tu însăţi m-ai dus pe culmile succesului. Tu de ce îmi cumperi minciunile? Înseamnă că îţi plac şi vrei drama mai mult decât adevăr, tocmai pentru că adevărul e şi mai dramatic. Dacă vroiai adevărul, din start nu mai erai cu mine. Eram evident. Eu am propus, tu m-ai ales. Ţi-am spus doar că speranţa e virtute de sclav. Nu te răzgândi iubito, îţi şade atât de bine!

Îmi ceri stabilitate. Cere şi tu altceva! Cum să îţi ofer stabilitate când nu m-am decis pe mine încă? Cum să-ţi ofer asta când eu însumi sunt contradictoriu, azi vreau asta, peste 2 ore vreau cealaltă şi delirez că vă pot avea pe amândouă? Savurează coincidentia oppositorum iubito, uite în câte feluri pot fi eu. Nu mă castra, nu mă redu la un singur Eu. Mă locuiesc atâtea universuri, tot ce vreau este să simt. Contradicţia e mult mai savuroasa decât certitudinea. Din haos vine creaţia. Lasă-mă să fiu un creator. Mă creez pe mine deocamdată iar confuzia este fuiorul din care torc concluzia. Te anunţ eu când e ghem over.
Îmi ceri să fiu logic. Cere şi tu altceva! N-ai auzit că imaginaţia conduce lumea? Einstein a zis-o şi eu ţi-o demonstrez la fel de genial. Logica te duce de la A la B, ce autostrada plictisitoare, câtă predictibilitate! Nu e mai frumos un drum etern în construcţie, cu sincope şi redirecţionări? Ne duce unde vrem noi, iar eu nu ştiu ce vreau, deci ne duce peste tot.

Hai să fim artişti, să lucrăm după inspiraţie şi după imaginare. Eu vreau să fac artă cu tine, să găsim drumul nostru propriu, să creăm un templu sacru al nebuniei în doi, unde să ne jertfim zilnic raţionalul pe altarul inimii. Cea ale cărei raţiuni ţin cont de hormoni şi de traume nes(u)puse. Chiar şi Urania poate avea un loc în inima noastră. Să ne lăsăm pradă influenţelor de moment. Asta e adevărată artă a lui Aici şi Acum. Nu te mai îngrijora, începe să trăieşti!

Îmi ceri să ştiu ce vreau. Cere şi tu altceva! Ai auzit tu pe cineva să ştie ce vrea, altceva decât i s-a spus de alţii că ar trebui să vrea? Nu mă pune să sap adânc în mine, sunt umbre şi demoni de care fug de atâta timp. Crezi tu că dragostea pentru tine o să mă facă să vreau să-i înfrunt? Nu sunt Prometeu iubito, eu nu mă joc cu focul! Şi în afară de asta, nici tu nu ştii ce vrei, că altfel nu ai sta cu mine, cel indecis. Hotarasta-te tu şi anunţă-mă. Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în mine. Fii tu unică şi o să fiu şi eu irepetabil!

Îmi ceri să fiu normal! Hai pe bune, pe cine păcălim noi iubito? Cine a început, eu sau tu? Sunt doar reflexia ta, te oglindesc fidel aşa cum ţi-ai dorit. Am renunţat de mult la mine, eu sunt tu cu adevărat, nu respir şi nu trăiesc decât pentru tine iubito. Păi ce, dragostea e normală? Cum adică să te iubesc pe tine mai mult decât pe mine? Rapunzel, trezeşte-te, asta e parteneriat, nu eroism mental. Ajungem noi şi la spital, dar mai întâi hai la bal. Psihoză în doi e tot ce am căutat dintotdeauna. Hai să ne vindecăm împreună. Începe tu, de exemplu.

P.S. După caz, înlocuieşte iubito cu iubitule. De asemeni, faceţi schimb de rol, în caz că unul dintre voi începe să se prindă. A doua zi, luaţi-o de la capăt. Când nu va mai suportaţi, sunaţi-vă cel mai bun prieten şi ţineţi-l la curent. Când nici el nu te mai ascultă, ia medicamente. Când te-ai anesteziat şi totuşi vrei să simţi din nou, conştient….nu sunt în concediu, mai am câteva ferestre libere la cabinet.

Sofia Dumitriu Psiholog www.artdevivre.ro
https://www.facebook.com/coaching.artdevivre