Toată literatura de self help şopteşte duios că cerul este limita, că poţi deveni tot ceea ce îţi propui, că excelenţa e la distanţă de 10 respiraţii profunde şi 15 incantaţii pozitive. Dezvrăjirea vine repede însă, la primul suflu sistolic îndrăgostit de frică şi de “nu pot”.

Nu cerul este limita, ci orizontul tău  este dat de ignoranţa inocentă şi apoi autocultivata. Pe moment te entuziasmezi la viziunea demiurgică a sinelui tău înaripat propovăduit de apostolii new age, pentru ca apoi să revii la mecanismele automate ale gândirii şi comportamentului tău. Care este.

Pentru a te înţelege pe tine, trebuie mai întâi să înţelegi mecanica proceselor tale, să ştii cum de ai ajuns aşa cum eşti, ca apoi să te dezinveti de tine însuţi şi să pui cărămizile la loc, după un feng shui ales de tine, şi nu de cei ce te-au influenţat fără ca tu să ai de ales. Pentru că dacă nu ştii că există opţiuni, nu există alegere reală.

Psihologia înseamnă în prima fază mecanică. Input şi output. Fără poezie, fără raţiuni ale inimii pe care mintea nu le cunoaşte, fără fatalisme religioase care te învaţă să accepţi fără să înţelegi.

Unul din miturile fiinţei umane este că atunci când individul e confruntat cu o durere, el va încerca pe toate căile să o rezolve. Nu, dacă ai fost confruntat prea mult timp cu dureri, vei învăţa să le accepţi.

Citește mai mult pe artdevivre.ro!

Sofia Dumitriu, Psiholog