Divorțul și sărbătorile: ce faci să treci peste depresie?

Publicat pe 14.12.2013 la 11:33 Actualizat pe 14.12.2013 la 11:36

Dr. Davis Sbarra ne vine în ajutor!
Sărbătorile pot fi o perioadă mizerabilă pentru oricine se confruntă cu o pierdere. Divorțul face și el parte din categoria pierderilor. Acest eveniment din viața unora trebuie privit ca o înmormântare a unei părți a vieții lor, o perioadă în care jelesc.

Care sunt însă pașii cheie de a trece peste această perioadă? Iată trei exemple:

Primul pas este balanța emoțională. Nu există o cale corectă sau o cale greșită de a-ți exprima emoțiile, însă cercetătorii spun că evitarea emoțiilor sau/ și super-implicarea (reflectarea în continuu asupra a ceea ce a fost, fiind obsedat/ă de trecut) pot fi niște alegeri foarte proaste.

Un pas cheie este să îți simți emoțiile – să le experimentezi, să le observi fără însă a le lăsa să devină parte a comportamentului tău. De exemplu, dacă te simți foarte geloasă pe ex-ul, ce trebuie să faci? Ar trebui să-i trimiți un mesaj să-l întrebi ce mai face? Să simți că ești puțin conectată cu el? Să simți că nu te-a uitat? Dacă faci asta, trebuie să recunoști că emoția (gelozia) te duce la acest comportament, iar acest lucru duce, la rândul său, la menținerea emoțiilor negative.
O cale mai bună de a experimenta gelozia... este să o lași să treacă... să o experimentezi din nou... să o lași să treacă.. și așa mai departe. Eventual, emoțiile își vor diminua intensitatea și valurile emoționale vor veni mai puțin frecvente.

Al doilea pas este să nu te izolezi
În cazul unui divorț, prietenii și familia își schimbă atitudinea față de noi, iar fabrica de socializare a vieții noastre se dezintegrează adesea.

Pentru a ne proteja de impactul schimbărilor negative este să ne revizuim relațiile față de familie și vechii prieteni. Pentru unii este mai ușor decât pentru ceilalți.
Este important să căutăm suport și să nu așteptăm să ne vină la ușă. Acest ajutor poate fi în toate formele – cineva să îți ducă copii la sport ori să aibă grijă de ei astfel încât să poți ieși ori ajutor emoțional – să bei cafeaua cu o prietenă dragă ori să faci o plimbare cu unul dintre părinți.

Izolarea și singurătatea te duc în depresie. Esențialul este să găsești o cale de a jeli sfârșitul relației tale fără a deveni clinic depresivă.

Al treilea pas este cum poți să faci ca cel mai mic contact cu ex-ul tău să nu îți mențină starea de jale? În unele cazuri contactul este inevitabil din cauza custodiei copiilor. În alte cazuri, contactul persistă chiar și dacă nu există micuți. Când ne gândim la a lua legătura cu fostul și, în același timp la procesul de jelire, trebuie să avem în vedere două lucruri foarte importante: mânia și iubirea. Prima, în cazul divorțurilor dure, este foarte ușor să se blocheze pe furie, iar furia necontrolată este o provocare în a găsi echilibrul emoțional.
Este normal să te simți supărată, de fapt mânia poate motiva comportamentul defensiv dacă fostul ți-a greșit imens.
Însă este imortant să obsevi că furia aduce cu ea o mulțime de alți „însoțitori” cum ar fi stările de reflectare, presiune arterială ridicată și o viziune gen tunel.

Când ești mânioasă, este esențial să găsești căi de a lăsa intensitatea emoțiilor să dispară.
Decât să devină un accesoriu post-divorț, mânia ar trebui să fie o emoție importantă pentru tine care să nu locuiască însă acolo tot timpul. Folosind tehnicile de cultivare a balanței emoționale, găsește o cale de a lăsa această mânie să se odihnească.

Când vine vorba de a iubi un fost, acest lucru reprezintă quintesența. Ne ofilim, tânjim, sperăm cu disperare să ne împăcăm. Toate acestea sunt emoții naturale pe care le experimentăm și este bine să ni le amintim. O cale de a le intensifica este să mai ai încă relații sexuale cu ex-ul. Aproape 20% dintre cei divorțați au relații sexuale după ce nu mai locuiesc împreună. Sexul este o funcție primară de a construi un atasament relațional.

Pentru “biologia” sexului nu contează dacă ești căsătorit sau divorțat de partener. Una dintre funcții este recrearea legăturii dintre cei doi oameni. Trebuie să știi că dacă te culci încă cu fostul, acest lucru poate încetini recuperarea. În multe cazuri, este ca și cum ai lua un drog. Crezi că dacă mai încercați o dată va merge, însă adesea acest lucru nu face decât să te readucă în mizeria pe acre ar trebui să o eviți. Deci mai gândește-te o dată înainte de a face sex cu ex-ul.

Finalul unei căsnicii poate fi incredibil de dificil, în special în perioada sărbătorilor.
Este benefic să ne întrebăm pe noi însene dacă avem de-a face cu o situație dificilă șă dacă facem ceva să înrăutățim totul.

Adesea nu putem controla evenimentele dureroase din viețile noastre, însă putem avea controlul complet asupra a ceea ce gândim, simțim și facem ca răspuns la aceste evenimente.
Dacă te confrunți și tu cu unul sau cu toate lucrurile descrise mai sus, spune-ne și în special ceea ce faci sau încerci să faci pentru a ieși cu bine din această perioadă.

În articolul Divorțul și sărbătorile: ce faci să treci peste depresie?:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 21 decembrie 2025. Berbecii se simt împliniți. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 21 decembrie 2025. Berbecii se simt împliniți. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026 şi cine va plăti cel mai mult
observatornews.ro
Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026 şi cine va plăti cel mai mult
Motivul pentru care Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu împodobesc bradul de Crăciun
a1.ro
Motivul pentru care Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu împodobesc bradul de Crăciun
Prăjitură răsturnată cu ananas și cireșe confiate, delicioasă și cu aspect cuceritor
HelloTaste.ro
Prăjitură răsturnată cu ananas și cireșe confiate, delicioasă și cu aspect cuceritor
Piftie de curcan cu legume. Versiune mai ușoară a răciturilor tradiționale, ideală pentru cei care evită carnea de porc
Catine
Piftie de curcan cu legume. Versiune mai ușoară a răciturilor tradiționale, ideală pentru cei care evită carnea de porc
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
useit.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
Pensia pe care Gigi Becali o primeşte de la statul român. “Ce-mi dați, bă, atâția bani?”
as.ro
Pensia pe care Gigi Becali o primeşte de la statul român. “Ce-mi dați, bă, atâția bani?”
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
DeParinti
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
MediCOOL
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
Cremșnit duo cu vanilie și frișcă. Rețeta clasică, stratificată
HelloTaste
Cremșnit duo cu vanilie și frișcă. Rețeta clasică, stratificată
close
x