Există viaţă după El/Ea?
Publicat pe 21.02.2014 la 13:30 Actualizat pe 21.02.2014 la 13:33
Ultimele cercetări realizate în laboratoarele vieţii vin să confirme: da, există viaţă după El/Ea!
Ultimele cercetări realizate în laboratoarele vieţii vin să confirme: da, există viaţă după El/Ea!
Cunosc dezastrul sufletesc pe care sfârşitul unei relaţii îl aduce. L-am trăit în lacrimile omului din faţa mea, în căutarea disperată de soluţii şi răspunsuri, aşa cum l-am trăit personal de asemeni.
Despărţirile îţi răscolesc lumea şi aduc cu ele o pleiadă de sentimente dureroase şi de nelinişti. Însă, chiar şi în mijlocul tristeţii şi stresului unui divorţ sau despărţiri, ai şansa de a învăţa din experienţă şi a creşte intr- o fiinţă mai puternică, mai înţeleaptă. Pentru că nu ai decât două opţiuni: poţi rămâne o victimă şi contemplă dezastrul emoţional, sau te poţi adapta.
Vindecarea după despărţire
De ce despărţirile dor atât de mult, chiar dacă relaţia nu mai mergea? Despărţirea e dureroasă pentru că reprezintă pierderea, nu numai a partenerului, ci şi a viselor împărtăşite şi a angajamentelor comune.
Relaţiile romantice încep intodeauna pe un fond de aşteptări măreţe şi speranţe de viitor. În dragoste, banalul este metamorfozat în măreţie iar imaginaţia triumfa asupra raţiunii adeseori.
Despărţirea anulează toată înnobilarea şi transfigurarea resimţite şi te coboară într-o realitate aridă din care a dispărut orice icoană a viitorului, fiind înconjurat doar de fantomele trecutului.
Despărţirea este o trambulină către necunoscut, într-un teritoriu neexplorat. Totul este frânt: ritualul zilelor obişnuite, responsabilităţile, căminul, relaţiile cu prietenii comuni sau cu familia celuilalt, înseşi identitatea ta.
O despărţire aduce nesiguranţa cu privire la viitor. Cum va fi viaţa fără partenerul tău? Vei găsi pe altcineva? Vei rămâne singur? Aceste necunoscute par adeseori mai rele decât o relaţie nefericită.
Reconstruirea vieţii tale după o despărţire e dificilă. Este important să ştii şi să îţi aminteşti că poţi şi că îţi vei reveni. Timpul este marele magician în acest proces. Vindecarea va veni spre tine în ritmul pe care acţiunile tale îl va da.
Fii bun cu tine însuţi şi permite-ţi câteva lucruri esenţiale.
Accepta tumultul şi sentimentele contradictorii care te vor copleşi. E firesc să simţi tristeţe, furie, anxietate, frustrare şi confuzie – stări ce pot fi foarte intense. E posibil să simţi anxietate cu privire la viitor. Înţelege însă că aceste reacţii se vor diminua în timp. Chiar dacă relaţia nu era sănătoasă, aventurarea în necunoscut te poate speria foarte tare.
Dă-ţi o pauză. De la a funcţiona la înălţimea parametrilor obişnuiţi. E posibil să nu mai ai acelaşi randament la job sau să întreţii relaţii cu cei apropiaţi la acelaşi nivel. Acordă-ţi timp să te vindeci, să îţi regrupezi forţele şi să îţi găseşti noi surse din care să-ţi extragi seva funcţionalităţii tale.
Nu te izola, nu trece prin această etapă singur. Împărtăşeşte-ţi sentimentele cu prietenii şi cu familia. Izolarea poate naşte monştrii: de tristeţe, de gândire negativă şi obsesivă, de nelinişte şi singurătate ontologică. Ia-ţi aliaţi pe cei dragi şi fă-ţi scut din sentimentele lor de susţinere şi de dragoste.
Pierderile pe care o despărţire le aduce sunt multiple.
Pierderea parteneriatului şi a experienţelor împărtăşite - chiar dacă nu au fost tot timpul fericite.
Pierderea suportului, fie financiar, intelectual, social său emoţional.
Pierderea speranţei, a planurilor şi a viselor – pierdere ce poate fi chiar mai dureroasă decât pierderile ce ţin de aspectele materiale, concrete.
Durerea acestor pierderi poate declanşa o teamă primordială. Teama de aneantizare, frică de moarte, frică de pierdere a identităţii, frică de dezintegrare a obişnuinţelor ce îţi compuneau viaţa.
Specialiştii în emoţii au veşti încurajatoare însă: tindem să supraestimam în general durerea pe care pierderea unui partener ne-o poate provoca. Deşi îţi este imposibil în acel moment să îţi imaginezi viaţă de după el/ea, statisticile arată că totuşi numai în poezii se moare din dragoste. În realitate, consolarea apare mult mai repede decât anticipăm.
Este extrem de important să îţi poţi imagina cum va fi viaţa ta atunci când vei depăşi acest moment, când vei fi eliberat de trecut şi înarmat să îţi reconstruieşti viaţa cu lecţiile învăţate.
Cum să treci mai uşor printr-o despărţire
Nu te lupta cu sentimentele tale. Vei trece prin extreme, de la bucuria că s-a terminat la sfâşierea singurătăţii şi incertitudinii. Îmbrăţişează-ţi aceste stări, nu le nega şi nici anestezia. Face parte din vindecare trecerea prin focul lor.
Vorbeşte despre sentimentele tale. Nu te închide, nu încerca să păstrezi aparente – oricum nimeni nu te crede. A şti că ceilalţi îţi cunosc sentimentele va alunga sentimentul de singurătate şi va grăbi vindecarea. A ţine un jurnal al gândurilor şi stărilor tale poate fi de mare ajutor. Scrisul este extrem de terapeutic şi ajuta enorm la obiectivarea şi integrarea experienţelor avute.
Aminteşte-ţi că scopul este să depăşeşti acest moment. A analiza excesiv sau a amplifica sentimentele de ură sau răzbunare te vor ţine captiv multă vreme în capcană trecutului. Furia, dispreţul sau căutarea vinovaţilor îţi vor consuma resurse preţioase şi te vor ţine pe loc. Nemurirea nu a fost confirmată încă, aşadar e recomandat să investeşti timpul în mod înţelept în sentimente pozitive care te înnobilează şi te fac tangent la divinitate.
Aminteşte-ţi că totuşi există un viitor. Crezi că peste 2 ani o să suferi la fel de mult sau că nu vei mai întâlni pe nimeni niciodată? Când te implici într-o relaţie, fabrica de vise şi speranţe devine foarte productivă. Este foarte greu să renunţi la ele. În momentele dificile de după despărţire, gândeşte-te că va veni un moment când vei construi alte speranţe şi alte vise, de data aceasta pe baze mai solide întrucât ai învăţat lecţia relaţiei precedente. Imaginează-ţi câtă maturitate vei avea în alegerea unui nou partener şi cât de diferite vor fi lucrurile, în mod pozitiv.
A-ţi crea diverse surse care să îţi ofere suport este vital în această perioadă.
Investeşte timp în relaţii care te inspiră şi te energizeaza. Alege-ţi înţelept oamenii din jur astfel încât să nu te simţi judecat, criticat şi nici forţat să faci lucruri pe care nu vrei să le faci.
Găseşte un psiholog sau terapeut care simţi că te înţelege şi te ajută să treci prin acele momente.
Fă-ţi noi prieteni. Descoperă-ţi noi hobby-uri sau interese, alătură-te unor grupuri a căror activităţi te interesează, investeşte-ţi gândurile şi energia într-o activitate constructivă.
Un pas important este să înveţi să te iubeşti pe tine însuţi. Va trebui să îţi reclădeşti încrederea în sine şi imaginea de sine. Unul din efectele devastatoare ale unei despărţiri este că nu mai încredere în forţele tale, în valoarea ta, în capacitatea de a te comunica lumii în toată complexitatea universului tău interior. Evită să cazi în capcana cinismului şi generalizării. Nu toţi bărbaţii “este” măgari şi nici toate femeile nu sunt…nebune.
În această perioadă de refacere, comportă-te ca şi cum ai fi bolnav. Odihneşte-te suficient timp, minimizează orice altă sursă de stres şi nu îţi asuma responsabilităţi prea mari la job.
A vedea partea pozitivă a unei situaţii nu este o metodă de a te păcăli pe tine însuţi. Este decizia unui om înţelept care nu vrea să piardă timpul investit în acea relaţie şi nici să repete greşelile trecutului.
Câteva întrebări pe care ţi le poţi pune
1. Detaşează-te de situaţie şi priveşte-o în mod obiectiv. Cum ai contribuit la problemele relaţiei?
2. Ai tendinţa de a repeta aceleaşi greşeli sau de a alege parteneri nepotriviţi în relaţii?
3. Analizează cum reacţionezi la stres şi cum te descurci cu conflictele şi insecurităţile. Ai putea reacţiona într-un mod mai constructiv?
4. Întreabă-te dacă accepţi oamenii pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce ar putea sau trebui să fie. Intri în relaţii cu speranţa că celălalt se va schimba sau îţi este suficient să îl iubeşti pentru ceea ce este?
Nu te poţi păcăli pe tine însuţi în această etapă din procesul vindecării. Va fi greu, dar perspectiva de a repeta aceleaşi greşeli şi suferinţe ar trebui să fie suficient de nedorită astfel încât să alegi să fii sincer cu tine însuţi. Dacă îţi poţi accepta motivele pentru care ţi-ai ales partenerul şi mai ales, pentru care ai rămas într-o relaţie nefuncţională, ai şanse ca data viitoare să faci o alegere mai potrivită.
Şi nu în ultimul rând, accepta că face parte din viaţă. Că am fost păcăliţi că viaţa e uşoară, că dragostea învinge întotdeauna sau că iubirile durează o veşnicie. Eliberează-te de cunoscut, de aşteptări măreţe şi îmbrăţişează compromisul.
Învaţă să te împrieteneşti cu nesiguranţa, învaţa să te ridici cu un curaj nebun chiar dacă ai căzut de foarte de sus, învaţa să stai pe rogojină alături de trecutul tău, brodând un viitor mai autentic, mai plin de toleranţă şi de reflectare. Dragostea vine, întotdeauna. Întotdeauna!
Sofia Dumitriu Psiholog
www.artdevivre.ro
https://www.facebook.com/coaching.artdevivre