Te macină această întrebare, nu-i aşa? Şi pe tine, femeie clocotind a emoţie şi iratiune, şi pe tine, bărbat uimit, blocat în mirare că ai ajuns să-i dai dreptate ei, deşi de priceput nu (te-)ai priceput.

Unele femei aspirante la înnobilarea cu titlul de Miss Crazy, sunt atât de fascinante încât bărbatul eşuat pe ţărmurile ei îşi pune întrebarea dacă este el nebun să iubească o astfel de femeie, sau este ea pur şi simplu o genială nemaivăzută.

Bărbatul care se confruntă cu o astfel de dilema feminină, nu va şti dacă să se bucure că a câştigat lozul cel mare, sau dacă tocmai şi-a semnat internarea la un ospiciu de lux unde-i vor fi exorcizate cele mai sălbatice fantezii romantice.
Cercetătorii intenţionează să descopere (pentru că se poate descoperi orice vor ei) ca o femeie din patru e nebună. Deci dacă ai avut de-a face cu cel puţin 4 femei în viaţa ta, una din ele sigur a fost nebună.

Desigur, o matematică ilogică, dar nu se mai pune problema de logică atunci când eşti îndrăgostit. Iar dacă toate 4 au fost nebune, tu eşti cel care are nevoie de o programare la un psiholog.

Deşi a fi capabil să tolerezi şi să înţelegi contradicţiile ar putea fi un semn de inteligenţă, bărbatul trebuie să fie de-a dreptul geniu ca să înţeleagă femeia.

Pentru că ea chiar găseşte plăcere şi sens în contradicţie, universurile paralele fiind o realitate necontestată pentru ea: femeia există în multe versiuni, concomitent, şi cel mai adesea, în prezenţa aceluiaşi bărbat. Te vreau, dar nu te vreau este cel mai sexy rol ce-şi poate imagina femeia.

Capacitatea femeii de prefacere precum şi reinventare fizică, ar trebui să pună bărbatul pe gânduri cu privire la versatilitatea corespondentelor psihice ale tuturor acestor ţinute. Dacă femeia e atât de cameleonica în termeni de apariţie fizică, nu e logic că e capabilă de aceleaşi metamorfozări psihice?!

Pentru că orice înfăţişare este expresia unei stări şi imagini de sine. Femeia există în multe stări de agregare emoţională, vara şi iarna putând coexista fascinant de simultan şi consecutiv în îmbrăţişarea ei.

Pentru că bărbatul e incitat de nou tot timpul şi are nevoie de diversitate excitabilă, femeia s-a adaptat şi a-ncercat să-i arate bărbatului câte o nouă Eva ce sălăşluieşte în ea, din dorinţa de a-i vinde un bilet la închisoarea tuturor regilor şi cerşetorilor deopotrivă: amor, pasiune, dragoste.

Desigur că această ipoteză empirică a explicării nebuniei feminine ca şi adaptare evolutivă la instinctul sexual poligamic al bărbatului va stârni doar zâmbete în colţul buzelor oamenilor de ştiinţă, dar şi o lucire aprobatoare dulce-amară, ştiind prea bine la ce enigme paranormale sunt supuşi de iubitele lor consoarte.

Femeile sunt nebune pentru că sunt copleşite de o bogăţie de trăiri instinctuale, rezonând cu natura în toate manifestările ei de forţă, uraganele şi cutremurele fiind emoţiile ei preferate. Femeia rezonează atât de intim cu mişcările stelare încât înseşi călătoria ei prin lume este o reiterare a unor cicluri cosmice de distrugere şi de creaţie.

Bărbaţii cred că ce am scris mai sus e o metaforă. Deloc. De fapt o ştiu şi ei, pentru că acest arhetip de iraţionalitate cu sens, specific femeii, este ceea ce trăiesc şi ei, by proxy, prin comuniunea cu o femeie. La fel cum femeia trăieşte logica şi raţiunea prin bărbat, neînţelegând-o dar simţindu-i sensul.

Amândoi sunt paradoxali, fiecare abandonând bunul cel mai de preţ pentru a fi cu celălalt: bărbatul se lăsă de raţiune aridă, iar femeia se lăsă de simţire iraţională. Amândoi îşi mutilează o extremă pentru a ajunge la o cale de mijloc. Astfel că cei doi ajung să se căsătorească dintr-o nebunie, şi vor ajunge să se despartă dintr-o altă nebunie.

Pentru că din start este o nebunie dorinţa sau credinţa că am putea să ne înţelegem unul pe altul, până în cea mai intimă fibră. Disperarea cu care cercetăm în privirea iubitului dacă simte cu aceeaşi intensitate ceea ce am simţit şi înţeles noi, este suspansul cel mai groaznic şi cel mai orgasmic deopotrivă.

Şi niciodată, niciodată, celălalt nu va înţelege totul, tot timpul. Şi tocmai acele minuscule momente când celălalt nu a putut fi acolo să te priceapă capăta valenţe catastrofice, pentru ca dependentă construită în timp de a fi înţeles non stop, este cosmică.

Da, femeile sunt nebune în sacrificiul de sine pe care îl fac. Da, femeile sunt nebune putând sfida logica care spune că două şanse sunt suficiente. Da, femeile sunt nebune să se ataşeze ca un vultur de cuibul familiei şi să nu îşi abandoneze greul, doar de dragul loialităţii.

Da, femeile sunt nebune la fel cât de nebuni sunt şi bărbaţii doar că într-alt fel, complementar, care toarnă seducţie şi spotaneitate într-un algoritm matematic masculin. Nebunia femeii devine realitatea bărbatului sedus de ea. Astfel că el va înnebuni de asemeni, având doar episoade terifiante de sănătate. Probabil că nebunia este reacţia corectă în faţa realităţii sarcastice, fără sens şi dezbrăcată de magie. Astfel că o nebunie în doi este un sens în sine în fata lipsei de sens.

Shakespeare a spus-o mai bine: ”Iubirea-i pur şi simplu nebunie. Îndrăgostiţii merită închisoarea ba chiar şi biciul. Motivul pentru care îndrăgostiţii nu sunt, totuşi pedepsiţi şi trataţi astfel, şi că acest fel de nebunie se dovedeşte a fi atât de răspândit este că biciuitorii sunt, la rândul lor, îndrăgostiţi.”

Sofia Dumitriu Psiholog