Unde ne sunt bărbaţii?

Nu, nu sunt o adeptă a feminismului. Doar că schimbarea apare atunci când educi mai ales femeile, pentru că prin ele educi o generație întreagă, ele fiind cele care aleg cu cine să își facă copiii, ele fiind cele mai îngrijorate de cum își cresc copiii, în ce lume și cu ce modele.

Feminismul a căpătat o nuanță peiorativă, pentru că dreptul femeii la suflet e încă unul recent legiferat de istoria patriarhală, și e prost înțeles că și egalitate de roluri. Iar atunci când exprimă opinii diferite de cele ale unui preș, când își asumă independența în afară dreptului de a munci, femeia este văzută drept a dracului și de speriat.
De speriat se sperie însă doar bărbatul copil, care încă nu și-a tăiat cordonul ombilical, care nu își asumă responsabilitățile de bărbat, căruia îi este frică că orice opinie diferită de a lui îi scade testosteronul și amenință erecția ce-l înființează că mascul.
Nici o femeie nu a avut orgasm spălând vasele sau dând cu aspiratorul însă. Femeia a trebuit să descopere că puterea nu i-o dă nimeni decât dacă o câștigă și mai ales, dacă nu își vinde drepturile ieftin unui băiat aspirant la masculinitate, care își definește bărbăția prin numărul de căi putere sau prin îngenuncherea altor bărbați prin mijloace de cele mai multe ori neloiale, și de și mai multe ori, virtuale.
Nu, nu suntem egali decât în egalitatea dreptului la aceleași sentimente: apreciere pentru rolul fiecăruia, admirație pentru încercarea de a se ridica la înălțimea potențialului fiecăruia, congruent între ceea ce gândești, spui și faci.
Femeile nu sunt victime ale unui patriarhat opresiv, refugiul femeii moderne în feminismul declarat ostentativ fiind doar apanajul nevrozei dată de eșecul în a-și găsi propria feminitate.

Teoria conspirației și a cinismului specific războiului dintre sexe, conform căreia de exemplu dragostea a fost inventată de evrei pentru a nu mai plăți pentru sex, ne-ar putea face să bănuim de asemeni că tot bărbații au inventat feminismul pentru că au vrut să pună femeile la muncă și pentru că le-a convenit că femeia să își elibereze sexualitatea.

Franciza egalității este vândută ipocrit femeilor însă dacă a avut mai mult de 3 parteneri e promiscuă, dacă a avut succes în carieră este pentru că i-au dat părinții sau s-a vândut în stânga și în dreaptă.

Și femeile și bărbații sunt de fapt victime ale anomiei generalizate, a lipsei de modele moderne de feminin și masculin, a intoxicării cu trivial și consumerism. Astfel că femeia se pisicește confuză într-o căutare veșnică între a fi doamnă și femme fatale, iar bărbatul se pierde în metrosexualitatea modernă, cerându-i-se să fie un dictator tandru și mai ales democrat.

Unele adevăruri rămân eterne însă, pentru că indiferent de orice filosofie relațională modernă, biologicul și istoria predispune la roluri specifice.

1. Bărbatul este vânătorul. El inițiază și erecția, și cererea în căsătorie. Dacă nu vrea matriarhat ar trebui să-și asume să facă primul pas. Dacă îi este frică de respingere, dacă nu își asumă riscul de a propune, nu își va asumă nici un alt risc. Tehnologia permite camuflarea acestei frici, bărbatul preferând sms-ul, whatsapp-ul și emailul oricărei propuneri directe și asumate.

2. Testosteronul a devenit o ambrozie rară. Pentru că bărbatul modern își asumă să fie un follower și nu un lider. Pentru că evită competiția sănătoasă, blocat în autovictimizarea că nu vine dintr-o familie „bazată”. Așa că visează că o să dea lovitură, într-un parvenitism fraudulos. Economia predispune - România nu este o țara cu o tradiție a banilor, dar cu o tradiție a frumuseții feminine. Supraoferta scade prețul pieței, femeile lăsându-se ușor impresionate de un display ieftin de averi presupuse. Ieftinul femeii întreține ieftinul bărbatului.

3. Critică, orice critică, este un act suprem de “lez, majestate”. Vor doar sugestii, înveșmântate în apropouri fine, eventual scrie pe post-it, cu cerneală invizibilă. Nimănui nu-i place critică, dar cu atât mai mult când femeia lor îi invită la masă negocierilor, vor argumenta în fel și chip, de multe ori cu totul altceva decât fondul problemei. Pentru că negocierea reală nu există pentru mulți bărbați e - his way or the highway.

4. A lua o decizie, a-și asuma responsabilitatea, a face o alegere, a devenit o artă pierdută. Așteaptă să li se întâmple. Nu aleg între două femei, lăsând triunghiul amoros să devină un cerc vicios. Nu-și asumă responsabilitatea propășirii carierei lor fără să ceară susținere necondiționată. Vor copii dar fără să se implice cu adevărat în creșterea lor, pe principiul că femeia e un magician care dilată timpul și poate să fie feminină, aromată, aranjată și ea și casă și copiii, să aducă și bani în casă, să se ocupe și de divertisment și orice alte nevoi ale familiei, în timp ce ei se ocupă doar de nevoile lor.

Mai multe pe artdevivre.ro!

Sofia Dumitriu Psiholog
www.artdevivre.ro
https://www.facebook.com/coaching.artdevivre