(P) Cele mai tari board-games care nu trebuie să îţi lipsească din casă

Publicat pe 16.03.2021 la 16:47 Actualizat pe 16.03.2021 la 16:53

SuperCazino.ro

Este perfect să îţi petreci ca şi jucător o seară dedicată jocurilor de noroc. Acţiunea este una simplă, accesezi rotiri gratuite fără depunere şi treci direct la slotul preferat. Niciodată nu ştii dacă o sa ai parte de câştiguri sau nu, însă, asta este frumuseţea jocului. Această activitate este atractivă atunci când eşti de unul singur, însă, dacă vrei să stabileşti o legătură strânsă cu familia sau cu prietenii apropiaţi, board game-urile sunt de departe cea mai bună alegere pe care o poți face.

Pandemic

Pandemic, aşa cum se numeşte acest joc, este mai actual ca niciodată din cauza pandemiei pe care o traversăm cu toţii. Inventatorul jocului, Matt Leacock nu avea de unde să ştie ce se va întâmpla peste 12 ani, jocul fiind inventat şi supus atenţiei publicului larg în anul 2008. Chiar şi aşa, poate fi considerat cu adevărat un vizionar pentru că surprinde în joc aproape stările prin care toată umanitatea trece în acest moment. Jocul în sine este unul de societate care se pretează a fi jucat de 2 sau 4 jucători. Totul se axează pe izbucnirea a 4 boli grave care ameninţă omenirea şi pe care jucătorii trebuie să le stopeze până când nu este prea târziu.

7 roluri pot interpreta jucătorii, printre care se număra acela de medic, cercetător sau specialist în carantină. Tabla de joc cuprinde 48 de oraşe, acţiunea începând din oraşul Atlanta, unde jucătorii vor primi fiecare un anumit număr de cărţi precum şi identitatea sub care vor participa la joc. Pandemic se încheie atunci când efortul combinat al jucătorilor înving cele 4 boli sau dacă nu reuşesc să facă acest lucru, nemaiputând să stăpânească răspândirea bolilor.

Monopoly

Monopoly este poate cel mai titrat board-game din toate timpurile. Inventat în America de către Charles Darrow şi promovat de către fraţii Parker, jocul pune pe tapet visul american şi cum se poate acesta transforma în realitate. Monopoly este prin excelenţă un joc de strategie, cunoscut şi sub denumirea de Joc de schimburi comerciale rapide cu proprietăţi în care jucătorii îşi împart tabla de joc în proprietăţi pe care le achiziţionează în urma rezultatului unei aruncări de zaruri.

Jucătorii riscă achiziţionând cât mai multe proprietăţi, pe care ulterior le închiriază adversarilor în scopul declarat de a-i falimenta. Este o luptă dură care reflectă cu acurateţe societatea americană unde numai cei puternici se îmbogăţesc şi devin proprietari de terenuri, hoteluri şi clădiri în detrimentul oamenilor obişnuiţi care continuă să le sporească bogăţiile prin chiriile plătite acestora. Jocul s-a bucurat de un succes enorm la lansare şi încă are o mare popularitate pe tot globul, estimându-se că nu mai puţin de 500 de milioane de oameni îl joacă în mod curent.

Betrayal at House on the Hill

Betrayal at House on the Hill aduce în prim plan una dintre cele mai infame reacţii umane, trădarea. Face parte de asemenea din categoria jocuri de societate şi este cu atât mai palpitant cu cât un număr mare de jucători îl joacă, fiind indicat să se joace de 3 sau 6 jucători. Aşa cum reiese şi din titlu, el începe ca o alianţă a jucătorilor în care îşi propun să afle secretele unei case bântuite. Vor experimenta o sumedenie de capcane şi situaţii periculoase pe măsură ce se adâncesc în misiunea de descoperire a încăperilor bântuite din casă. Trădarea începe atunci când un jucător se aliază cu fantomele şi decide să îi înfrunte pe ceilalţi participanţi la joc. Aceştia la rândul lor nu stau impasibili ci se luptă din toate puterile pentru a învinge alianţa nou constituită. Ca mod de desfăşurare, jocul are 2 faze majore, cea de explorare şi cea de „bântuire”, în care jucătorii construiesc alianţe dar le şi trădează alăturându-se altor trădători. Jocul este unul care promovează lucrul în echipa şi dezvoltă sentimentul de apartenenţă la un grup, deci se pretează de minune a fi jucat într-un cerc de prieteni sau împreună cu familia.

Activity

Activity se bazează pe o tablă de joc, 4 pioni, 440 de cărţi şi o clepsidră, care este ceasul oficial al jocului. Din denumire rezultă clar că acest joc pune jucătorii la treabă, scoţând totodată la iveală şi elementele artistice pe care aceştia le posedă. Explicaţia este una simplă, jucătorii trebuie să apeleze la abilităţile de care dau dovadă în sfera comunicării, creativităţii şi a improvizaţiei. Aceste calităţi o să le fie de un real folos pentru că trebuie să ghicească câteva cuvinte care să le asigure câştigarea jocului. Este prin comparaţie un joc care se aseamănă cu mima, pentru că jucătorii sunt puşi în postura de a mima, a desena sau chiar de a folosi cuvinte care să ajute echipa să ajungă la cuvântul sau expresia căutată. Cuvântul sau înşiruirea de cuvinte nu se face la întâmplare, ea este inscripţionată pe cartonaşele pe care fiecare jucător sau echipă le trage atunci când îi vine rândul. Este un joc care scoate la lumină calităţi neştiute sau nepuse în valoare până la practicarea acestui joc, care se traduce în final prin amuzament şi distracţie la cote maxime.

Pinch N

Pinch N pune în evidenţă reacţia rapidă şi gândirea sub presiune. Ciupeşte şi treci mai departe s-ar putea traduce acest joc care aduce distracţia pe care o familie sau un grup de prieteni şi-o doresc într-o seară liberă. Pentru a avea parte de toate acestea, jocul este înzestrat de producători cu o tablă pe care este amplasată echivalentul unei roţi a norocului care are 3 zone principale şi încă 18 secundare. În cele principale jucătorii vor putea identifica zona de Start, pe cea de Winner dar şi pe cea de You’are Out!

De fiecare dată când un jucător pleacă de pe poziţia de start va învârti roata şi va citi cu voce tare cartea extrasă. După citirea acesteia, ceilalţi jucători au la dispoziţie 5 secunde pentru a se hotărî dacă dau curs cărţii citite. Aceasta le poate cere să numească cinci feluri de pizza sau nume de actori celebrii, însă jucătorul care citeşte cartea o va depune pe masa de joc în cazul în care nu are nici o reacţie din partea celorlalţi participanţi la joc. Va apăsa apoi timerul electronic dând startul unei noi runde de joc. Sunt disponibile pentru joc 2 pachete de câte 150 de cărţi şi deşi pare mult, jocul are o desfăşurare atât de rapidă încât se termină de obicei într-o jumătate de oră, dând naştere unei alte runde de joc.

Mai sus sunt doar câteva jocuri care se joacă pe o tablă dar care au menirea să înfrumuseţeze o seară petrecută împreună cu cei dragi. Costurile de achiziţie sunt mici, distracţia în schimb este una mare, ceea ce justifică din plin cumpărarea unui astfel de joc. Distreaza-te și tu!

În articolul (P) Cele mai tari board-games care nu trebuie să îţi lipsească din casă:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2025. Capricornii îmbrățișează sinceritatea. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2025. Capricornii îmbrățișează sinceritatea. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Trump îşi trimite oamenii la Putin să negocieze planul de pace. Europenii cer să ia parte la discuţii
observatornews.ro
Trump îşi trimite oamenii la Putin să negocieze planul de pace. Europenii cer să ia parte la discuţii
Andreea Bălan și Victor Cornea au stabilit data nunții. Ce însemnătate are acea zi
a1.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea au stabilit data nunții. Ce însemnătate are acea zi
Plăcinte cu cartofi și mărar la tigaie. Rețetă de post
HelloTaste.ro
Plăcinte cu cartofi și mărar la tigaie. Rețetă de post
Tara Reid a reacționat după ce ar fi primit substanțe interzise fără voia ei: „Am crezut că încerca să mă șantajeze”
Catine
Tara Reid a reacționat după ce ar fi primit substanțe interzise fără voia ei: „Am crezut că încerca să mă șantajeze”
7 chatboți AI mai buni decât ChatGPT, potrivit utilizatorilor. Ce platformă a ieșit pe primul loc
useit.ro
7 chatboți AI mai buni decât ChatGPT, potrivit utilizatorilor. Ce platformă a ieșit pe primul loc
Marea companie din România a fost cumpărată de Mircea Lucescu. Selecţionerul României are o avere fabuloasă
as.ro
Marea companie din România a fost cumpărată de Mircea Lucescu. Selecţionerul României are o avere fabuloasă
Alimente congelate care te pot ajuta să reduci trigliceridele, conform nutriționiștilor
MediCOOL
Alimente congelate care te pot ajuta să reduci trigliceridele, conform nutriționiștilor
Oana Lis trece prin momente cumplite. A izbucnit în plâns: „Viața m-a îngenuncheat”
Spynews
Oana Lis trece prin momente cumplite. A izbucnit în plâns: „Viața m-a îngenuncheat”
Cele mai bune 5 vitamine pentru adolescenți
DeParinti
Cele mai bune 5 vitamine pentru adolescenți
Trigliceride mărite: ce valori normale au trigliceridele, de ce cresc și care sunt riscurile pentru sănătate
MediCOOL
Trigliceride mărite: ce valori normale au trigliceridele, de ce cresc și care sunt riscurile pentru sănătate
Varză călită cu morcovi și ceapă. Rețetă simplă și gustoasă, de post
HelloTaste
Varză călită cu morcovi și ceapă. Rețetă simplă și gustoasă, de post
close
x