365 de eroi ai României. Alexandru Oproiu, un medic de excepţie şi un profesor dăruit

Publicat pe 10.09.2018 la 12:05 Actualizat pe 10.09.2018 la 12:23

Obiceiurile noastre alimentare s-au modificat semnificativ în ultimii ani şi nu întotdeauna în bine. A crescut incidenţa bolilor digestive şi a altor afecţiuni legate de nutriţie. De aceea avem tot mai mare nevoie de voci cum este cea a renumitului profesor, Alexandru Oproiu, fondatorul şcolii moderne de gastro-enterologie şi hepatologie. Unul dintre cei mai importanţi specialişti europeni în acest domeniu. Medic şi profesor universitar, Alexandru Oproiu a devenit în anii 80, şeful uneia dintre cele două secţii ale centrului gastro-enterologie şi hepatologie de la Institutul Clinic Fundeni, cel mai vechi centru medical din România, dedicat exclusiv studiului afecţiunilor sistemului digestiv. În această calitate, profesorul Oproiu a contribuit din plin la formarea şi specializarea a numeroase generaţii de medici enterologi. În anii 90 a preluat conducerea întregului centru, care a devenit în acea perioadă, unul dintre cele mai valoroase nuclee de gastro-enterologie din ţară, consolidându-şi renumele internaţional. În acelaşi timp, preşedinte al Asociaţiei Române de Gastro-Enterologie ', profesorul Oproiu a iniţiat o serie de congrese şi simpozioane naţionale, dedicate acestei specializări.

În articolul 365 de eroi ai României. Alexandru Oproiu, un medic de excepţie şi un profesor dăruit:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Catine.ro
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Locul magic din România unde au înflorit zeci de mii de bujori: turiști din toată țara vin să vadă minunea
observatornews.ro
Locul magic din România unde au înflorit zeci de mii de bujori: turiști din toată țara vin să vadă minunea
De ce a lipsit Petrișor Ruge de la nunta Andreei Bălan. Partenerul ei de scenă nu a fost la cel mai important moment din viața sa
a1.ro
De ce a lipsit Petrișor Ruge de la nunta Andreei Bălan. Partenerul ei de scenă nu a fost la cel mai important moment din viața sa
Crumble cu rubarbă și mere. Un desert cu gust dulce-acrișor
HelloTaste.ro
Crumble cu rubarbă și mere. Un desert cu gust dulce-acrișor
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
useit.ro
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
as.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi
"Regele TikTok-ului", dezbrăcat în plină stradă! Alin Borcan a purtat doar o pereche de bikini
Spynews
"Regele TikTok-ului", dezbrăcat în plină stradă! Alin Borcan a purtat doar o pereche de bikini
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții
DeParinti
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă
MediCOOL
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
HelloTaste
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
close
x