365 de eroi ai României. Ion Dobran, ultimul cavaler al aerului

Publicat pe 06.08.2018 la 17:49 Actualizat pe 06.08.2018 la 18:08

6 iunie 1944. Americanii debarcau în Normandia şi se deschide astfel frontul de vest al războiului. Lumea întreagă era cu privirea aţintită spre coasta Franţei, însă americanii nu uitau şi frontul de est. În aceeaşi zi au atacat din nou zona pertroliferă a Ploieştilor. Din nordul Italiei, sute de bombardiere şi avioane de vânătoare de însoţire, se ridicau şi porneau spre România. În ţară, câţiva piloţi români se ridicau şi ei, în încercarea de a limita proporţiile bombardamentelor. Printre ei, un tânăr, Ion Dobran, de doar trei ani pilot, însă cu experienţă de luptă împotriva sovieticilor. În încleştarea dintre nori, Dobran a ajuns să lupte cu trei mustanguri americane. A reuşit să doboare unul, însă la rândul său a fost doborât de un american. Scăpase din nou cu viaţă. A spus că fotografia mamei sale pe care o ţinea la piept l-a salvat mereu. Când a tras linie după război, Ion Dobran, unul dintre aşii aviaţiei regale române, avea 340 de misiuni, 74 de lupte aeriene, 10 victorii confirmate, 3 probabile şi una la sol. A luptat până în ultima zi a războiului, deasupra Cehoslovaciei. După război, Ion Dobran a fost dat afară din Armată şi trimis ca strungar la uzinele Timpuri Noi. I s-a luat şi casa pe care a redobândit-o cu greu. A urcat din nou la manşa unui avion utilitar mai târziiu, transportând iepuri şi fazani. Mult mai târziu a devenit pilot de linie la Tarom pentru că un fost camarad şi-a riscat propria funcţie pentru a îl aduce în companie. Eroul avioator Ion Dobran a avut o pensie de mizerie, mulţi ani. După Revoluţie a devenit general, un grad pe care trebuia să îl aibă şi când era în activitate. Ion Dobran este ultimul pilot erou de care ne-am putut bucura cu toţii, ascultându-l. Ultimul gladiator al aerului.

În articolul 365 de eroi ai României. Ion Dobran, ultimul cavaler al aerului:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Comuna din România care a plătit 120.000 de euro pentru o pistă de biciclete ce se termină într-un şanţ
observatornews.ro
Comuna din România care a plătit 120.000 de euro pentru o pistă de biciclete ce se termină într-un şanţ
Florinel de la Chefi la cuțite, mesaj acid după ce a slăbit 48 de kilograme: „Râdeați și mă făceați porc, acum ziceți că...”
a1.ro
Florinel de la Chefi la cuțite, mesaj acid după ce a slăbit 48 de kilograme: „Râdeați și mă făceați porc, acum ziceți că...”
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
useit.ro
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
as.ro
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
MediCOOL
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
DeParinti
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
MediCOOL
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x