365 de eroi ai României. Vasile Alecsandri, regele versului românesc

Publicat pe 16.07.2018 la 11:33 Actualizat pe 16.07.2018 la 11:53

Despre naşterea lui Vasile Alecsandri au circulat de-a lungul vremurilor, mai multe variante. Trei dintre ele au un numitor comun. Poetul s-ar fi născut în căruţă, pentru că familia ar fi fugit din calea unei răsmăriţe a armatei lui Ipsilanti, sau de teama unui cutremur. Ultima variantă şi cea mai plauzibilă. Vasile Alecsandri s-a născut în 1821 în Bacău, într-o casă care astăzi mai are puţin şi se prăbuşeşte. Născut într-o familie cu stare, Alecsandri a învăţat într-un pension, unde a fost coleg cu Mihail Kogâlniceanu, iar apoi a plecat la Paris cu mai mulţi tineri, printre care şi Alexandru Ioan Cuza. La numai 19 ani a preluat conducerea Teatrului din Iaşi, împreună cu Mihai Kogâlniceanu. Continuă să călătorească mult în străinătate, inclusiv cu iubita sa, Elena Negri, care, din cauza bolii este trimisă la tratament în ţări cu climă blândă. De altfel, Elena Negri avea să moară în braţele iubitului ei pe vapor, în apropiere de Istanbul. Poetul va rămâne neconsolat mult timp şi îi va dedica iubitei sale poezia Steluţa, iar mai apoi ciclul de poezii Lăcrămioare. Scrie mai multe piese de teatru, devenind creatorul teatrului românesc. Poetul a murit în 1890 la Mirceşti, din cauza cancerului.

În articolul 365 de eroi ai României. Vasile Alecsandri, regele versului românesc:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Comuna din România care a plătit 120.000 de euro pentru o pistă de biciclete ce se termină într-un şanţ
observatornews.ro
Comuna din România care a plătit 120.000 de euro pentru o pistă de biciclete ce se termină într-un şanţ
Mădălina Apostol a murit. Partenera lui Nick Rădoi s-a stins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică
a1.ro
Mădălina Apostol a murit. Partenera lui Nick Rădoi s-a stins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
useit.ro
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
as.ro
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
MediCOOL
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
DeParinti
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
MediCOOL
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x