Mărturii cutremurătoare ale iubitei băiatului care a murit la Iaşi

Publicat pe 29.12.2015 la 15:14

Se adânceşte misterul din jurul morţii celor doi tineri din Iaşi, care au căzut de la etaj în ajunul Crăciunul. Deşi poliţia a avansat imediat ipoteza unei sinucideri, prietenii lor spun că în niciun caz cei doi nu şi-ar fi luat viaţa. Iniţial, preoţii ar fi refuzat chiar să facă slujbă, dar au acceptat până la urmă. Dragoş Vârlan, de 32 de ani, a fost înmormântat astăzi, în prezenţa familiei şi a prietenilor. Cu toţii, şi-l amintesc pe Dragoş ca pe un om plin de viaţă şi nu înţeleg de ce principala ipoteză a poliţiei este sinuciderea. Iată ce scrie un prieten: Oameni, Dragoş nu s-a sinucis. Nu ne-ar fi făcut asta niciodată. Ştia că îl iubim. Nu şi-ar fi făcut asta niciodată. Ştia că mai are multe de văzut şi plănuia răbdător descoperirea lumii. (...) Planta copaci să respirăm mai bine. Venea oricând îl chemai. Dragoş nu ar fi plecat decât dacă ar fi însemnat salvarea cuiva. Nu ar fi plecat. Şi atunci, nu trebuie să demonstrăm niciunui poliţist care dă declaraţii înainte de finalizarea anchetei, niciunui preot la care-i tremură sutana în faţa unei înalte feţe şi refuză, chinuindu-i apropiaţii, să-i facă o slujbă finală decentă.

În articolul Mărturii cutremurătoare ale iubitei băiatului care a murit la Iaşi:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Reacţia unor italieni care au intrat pentru prima dată în Salina Turda
observatornews.ro
Reacţia unor italieni care au intrat pentru prima dată în Salina Turda
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
useit.ro
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
Laurenţiu Reghecampf, urare neaşteptată în ziua în care a împlinit 51 de ani
as.ro
Laurenţiu Reghecampf, urare neaşteptată în ziua în care a împlinit 51 de ani
Ce sunt acizii grași Omega 3. Efectele benefice pe care le pot produce în organism
MediCOOL
Ce sunt acizii grași Omega 3. Efectele benefice pe care le pot produce în organism
Ce promisiune i-a făcut fiul cel mic al Mădălinei Apostol mamei sale. Declarații emoționante: ”Asta voi face”
Spynews
Ce promisiune i-a făcut fiul cel mic al Mădălinei Apostol mamei sale. Declarații emoționante: ”Asta voi face”
Dimineți de școală fără stres
DeParinti
Dimineți de școală fără stres
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale
MediCOOL
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x