Soarta lui Ilie Năstase, decisă de instanţă în dosarul în care a condus băut la volan

Publicat pe 28.06.2019 la 15:20

Ilie Năstase ar putea afla în următoarele ore decizia finală a instanţei în dosarul în care a fost acuzat că a condus băut la volan şi s-a sustras de la prelevarea probelor biologice. La ultimul termen, care a avut loc azi, marele campion la tenis le-a cerut judecătorilor să îi reducă pedeapsa primită la fond. Iniţial, acesta a fost condamnat la 9 luni şi 10 zile de închisoare cu suspendare, însă executarea pedepsei a fost amânată. Năstase a explicat că şi-a recunoscut vinovăţia şi regretă ceea ce a făcut. În schimb, procurorul a susţinut că pedeapsa iniţială a fost chiar prea blândă şi că ar trebi pusă imediat în aplicare, pentru a fi dat ca exemplu,

În articolul Soarta lui Ilie Năstase, decisă de instanţă în dosarul în care a condus băut la volan:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro

"Insula Purcelușilor", noua atracție turistică a Greciei. Imaginile au cucerit internetul
observatornews.ro
"Insula Purcelușilor", noua atracție turistică a Greciei. Imaginile au cucerit internetul
Cum arăta Bianca Iotu de la Insula Iubirii la 24 de ani. Imagini de colecție cu iubita lui Remi de când avea vârsta lui
a1.ro

Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
useit.ro

Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
as.ro

Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
MediCOOL

Claudia de la Mireasa a spus adevărul despre Valentin și apropierea de Maria. Ce părere are Alberto
Spynews

Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
DeParinti
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom

Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste

close
x