În Premieră. Valuri de furie

Publicat pe 07.10.2018 la 20:00

După 30 de ani de lovituri sistematice în industria de turism face şi Guvernul României câte ceva. Săptămâna aceasta introduce TVA de 5% pentru hotelieri. E cea mai redusă cotă din toată Uniunea Europeană. Măsura e nemaipomenită, doar că vine foarte târziu, căci între timp, litoralul nostru a ajuns ruină, din cauza furturilor, legilor proaste, a dezinteresului şi lăcomiei fără limite. În vechile hoteluri rămase deschise, respectul e zero, mobila este putredă, aerul irespirabil şi chelnerii te sfătuiesc discret, să nu iei masa în restaurantul lor. Bulgaria a redus TVA-ul acum două decenii. S-a mobilizat toată ca să ne ia turiştii străini şi navighează azi cu pânzelen-n vânt, spre topul destinaţiilor europene. Ancheta noastră, desfăşurată în trei ţări, vă arată vinovaţii pentru dezastrul de la noi şi cât de puţin ar fi trebuit să facem pentru ca să putem fi astăzi, cu 10% mai bogaţi.

În articolul În Premieră. Valuri de furie:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Catine.ro
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Plinul de benzină, mai ieftin cu 40 de lei faţă de acum o săptămână. Cât se vor mai ieftini carburanţii
observatornews.ro
Plinul de benzină, mai ieftin cu 40 de lei faţă de acum o săptămână. Cât se vor mai ieftini carburanţii
Dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele ore ale lui Ece Irtem. Mama actriței a făcut mărturisiri emoționante
a1.ro
Dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele ore ale lui Ece Irtem. Mama actriței a făcut mărturisiri emoționante
Happy Channel
HelloTaste.ro
Happy Channel
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Apple a dezvăluit noua versiune AI a Siri. De ce nu va fi disponibilă în Europa
useit.ro
Apple a dezvăluit noua versiune AI a Siri. De ce nu va fi disponibilă în Europa
Mihai Bendeac îl face praf pe Gigi Becali şi biserica lui, de 20 milioane: “Intri acolo ca la mă-ta pe tarla…”
as.ro
Mihai Bendeac îl face praf pe Gigi Becali şi biserica lui, de 20 milioane: “Intri acolo ca la mă-ta pe tarla…”
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric
Soția lui Florin Salam, făcută praf din cauza rochiei de la nunta lui Dani Stoian: ”Nu se compară cu Fănica nici în vise!”
Spynews
Soția lui Florin Salam, făcută praf din cauza rochiei de la nunta lui Dani Stoian: ”Nu se compară cu Fănica nici în vise!”
Cum să cureți pompa de sân
DeParinti
Cum să cureți pompa de sân
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
MediCOOL
Alimente care pot provoca arsuri la stomac. Ce poate declanșa acest simptom digestiv
Happy Channel | V2
HelloTaste
Happy Channel | V2
close
x