Povestea fetei fără chip: A fost salvată din mâinile proxeneţilor, dar încă e urmărită şi ameninţată
Publicat pe 28.09.2015 la 12:17
O tânără cu alură de manechin şi privire de oţel ne spune o poveste care pare desprinsă dintr-un scenariu scris de o minte bolnavă, istoria unui copil devenit între timp adult, care a trăit, văzut, simţit, suferit în cinci ani cât pentru zece vieţi. Deşi a fost salvată şi e protejată într-un centru special, e încă urmărită şi ameninţată de cel care i-a fost proxenet şi stăpân. Povestea ei a început acum nouă ani, când avea atunci 11 ani. Rămăsese orfană de tată. Mama s-a recăsătorit la scurt timp şi ca să scape de povara creşterii unui copil a lăsat-o în grija unei cunoştinţe, un proxenet pe nume Tibi.