Vă spuneam zilele trecute că anumite cuvinte româneşti fără conotaţie negativă au devenit insulte în limbajul familiar argotic. Şi vă dădeam atunci exemplul adjectivelor: „trist" şi „obosit". „Băi obositule!" sau „Uite şi la ăsta, un trist" sunt observaţii depreciative la adresa cuiva. Spui de fapt despre un om că este neinteresant sau prost. Se pare însă că insulta supremă acum în România este: „Băi săracule!". Aş spune că e tot o utilizare din registrul familiar al limbii, dar ca să fiu mai riguroasă, ar trebui să spun că e de fapt limbajul cocalarilor. Pentru că să faci din sărăcie formulă generică de insultă e o mare insultă pentru limba romînă şi un mare tupeu din partea ta. E ca atunci când spunem: „Handicapatule, retardatule, autistule", ducând în derizoriu afecţiuni medicale reale şi grele care se află în spatele acestor cuvinte. Şi totuşi, de când a devenit sărăcia suprema insultă? Probabil că de când a devenit bogăţia suprema valoare.