Pe cuvânt cu Ana Iorga. Proveniența și forma corectă a cuvântului „cardigan”

Publicat pe 14.01.2019 la 11:58 Actualizat pe 14.01.2019 la 12:08

Vorbim despre un articol vestimentar foarte iubit: cardiganul. Este o jachetă tricotată, cu nasturi în față pe careo poartă și bărbații, și femeile. Denumirea a intrat în franceză din română și din engleză, termenul este însă englezesc la origine. Cardigan este în dicționarele românești prezent, dar încă există oscilații în privința accentuării. Un lucru e sigur, cuvântul se bucură de mare popularitate, de peste 10 ani la noi și aproape că a înlocuit jacheta. Și, mai are și o poveste foarte interesantă pe care v-o spun chiar acum. Cardiganul este un plover cu nasturi în față sau fără nasturi dar deschis în față, spre deosebire de plover care așa cum îi spune numele din engleză este „pull over” adică tras pe deasupra capului ca să fie îmbrăcat. Numele îi vine de la un personaj din secolul al 19-lea, James Brutner of Cardigan. Era un ofițer al armatei britanice care a luptat în războiul Crimeei. Se pare că trupele sale au purtat pentru prima dată aceste haine tricotate din lână iar legenda spune că ofițerul ar fi inventat ținuta aceasta mult mai practică după ce poalele lungi ale hainei sale militărești ar fi luat foc de la un șemineu într-un moment de neatenție. Faima pe care a câștigat-o lordul Cardigan după război a făcut celebru și acest articol vestimentar. La început crdiganul era o vestă tricotată, deci o haină fără mâneci dar termenul s-a extins și asupra altor modele. Coco Chanel l-a adorat și l-a făcut celebru în moda feminină însă asta dintr-un motiv foarte, foarte simplu: detesta ploverela la baza gâtului care îi răvășeau coafura atunci când le îmbrăca pentru că nu aveau nasturi așa că această jachetă care putea fi îmbrăcată mult mai elegant, o încânta. Revenind la cuvântul din română se pronunță ba cArdigan ba cardigAn. DEX ne recomandă varianta accentuată pe prima silabă dar e clar că există mari fluctuații în uz. Recunosc că prima dată când am auzit cuvântul ăn română mi s-a părut o alegere un pic snoabă, totuși termenul s-a impus cu o putere incredibilă și pentru jacheta clasică și pentru jacheta lungă, deschisă, fără nasturi.

În articolul Pe cuvânt cu Ana Iorga. Proveniența și forma corectă a cuvântului „cardigan”:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Vremea de mâine 13 septembrie. Temperaturile scad, iar ploile și grindina cuprind mai multe regiuni
observatornews.ro
Vremea de mâine 13 septembrie. Temperaturile scad, iar ploile și grindina cuprind mai multe regiuni
Florinel de la Chefi la cuțite, mesaj acid după ce a slăbit 48 de kilograme: „Râdeați și mă făceați porc, acum ziceți că...”
a1.ro
Florinel de la Chefi la cuțite, mesaj acid după ce a slăbit 48 de kilograme: „Râdeați și mă făceați porc, acum ziceți că...”
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
useit.ro
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
as.ro
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
MediCOOL
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Claudia de la Mireasa a spus adevărul despre Valentin și apropierea de Maria. Ce părere are Alberto
Spynews
Claudia de la Mireasa a spus adevărul despre Valentin și apropierea de Maria. Ce părere are Alberto
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
DeParinti
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
MediCOOL
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x