Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Vasile Puşcaş, despre soluţiile europene pentru ieşirea din criză

Publicat pe 30.04.2020 la 11:16

Pandemia COVID-19 nu a lăsat Uniunii Europene cale de întoarcere. Numai trecând peste vechile lupte privind contribuţiile şi datoriile bugetare naţionale, europenii pot începe să investească în recuperarea economică. Noul fond european de reconstrucţie ar putea fi soluţia dacă s-ar concentra pe promovarea priorităţilor comune ale tututor cetăţenilor europeni. Despre răspunsul Uniunii Europene la nevoie statelor membre, în Jurnalul de economie cu Daniel Apostol, în dialog cu profesorul universitar Vasile Puşcaş, fost negociator şef de aderare la Uniunea Europeană şi analist senior al revistei Economistul.

În articolul Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Vasile Puşcaş, despre soluţiile europene pentru ieşirea din criză:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro

Sătui de internetul prost, sătenii l-au legat de stâlp pe angajatul venit să verifice problema, în India
observatornews.ro
Sătui de internetul prost, sătenii l-au legat de stâlp pe angajatul venit să verifice problema, în India
Mădălina Apostol a murit. Partenera lui Nick Rădoi s-a stins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică
a1.ro

Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
useit.ro

„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
as.ro

6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale
MediCOOL

Vremea se schimbă radical în România. Meteorologii anunță 30 de grade în termometre
Spynews

Cum să-ți ajuți copilul să învețe mai ușor fără să-l forțezi
DeParinti
Cum să-ți ajuți copilul să învețe mai ușor fără să-l forțezi
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
MediCOOL
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste

close
x