Regina-mamă Elena, repatriată vineri. Sicriul va fi depus la Curtea de Argeș

Publicat pe 16.10.2019 la 13:41

Romanii vor trai momente istorice in acest sfarsit de saptamana.Vineri, sicriul Reginei Elena va fi adus de o aeronavă a Forţelor Aeriene Române din oraşul elveţian Lausanne, unde Regina Mamă s-a stins. La Aeroportul Internaţional Otopeni va avea loc un ceremonial militar şi religios la care va participa Majestatea Sa Margareta împreună cu membrii Familiei Regale. Vor fi prezenţi la ceremonie şi reprezentanţii instituţiilor Statului şi Bisericii Ortodoxe Române. Sicriul va fi depus apoi în sala regilor de la Palatul Elisabeta, locul pe care Regina Mamă şi Mihai au fost forţaţi să-l părăsească pe 30 decembrie 1947. Cortegiul funerar va pleca în jurul prânzului spre Curtea de Argeş. Vom vedea impreuna, la Antena 3, vineri si sambata, cele mai importante momente ale reînhumării Reginei Mamă Elena.

În articolul Regina-mamă Elena, repatriată vineri. Sicriul va fi depus la Curtea de Argeș:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro

Vremea de mâine 12 septembrie. Ploi torențiale și răcire accentuată în jumătate de țară. Maxime de 17 grade
observatornews.ro
Vremea de mâine 12 septembrie. Ploi torențiale și răcire accentuată în jumătate de țară. Maxime de 17 grade
Cum arăta Bianca Iotu de la Insula Iubirii la 24 de ani. Imagini de colecție cu iubita lui Remi de când avea vârsta lui
a1.ro

Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
useit.ro

Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
as.ro

Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
MediCOOL

George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
Spynews

Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
DeParinti
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom

Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste

close
x