Sorin Blejnar este cercetat pentru trafic de influenţă
Publicat pe 07.11.2016 la 11:06
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar este audiat, luni dimineață, de procurorii DNA Ploieşti într-un dosar privind favorizarea unei firme din domeniul IT, au declarat surse judiciare citate de Agerpres. Potrivit surselor citate, faptele au fost comise în anul 2011, când Blejnar se afla la conducerea ANAF. El ar fi acceptat atunci promisiunea unor sume de bani de la administratorul unei firme, în schimbul sprijinului pentru obţinerea unui contract de furnizare şi servicii IT.