INTERVIU cu fostul procuror-șef DIICOT Ioan Cristescu, despre cazul Caracal: „Am constatat niște aspecte de disfuncționalitate” PART 2

Publicat pe 19.09.2019 la 22:45

Doru Ioan Cristescu, fost procuror-șef DIICOT, care a instrumentat dosare importante precum ALRO, Omar Hayssam, Bancorex, a vorbit la „Sinteza Zilei” despre greșelile făcute în ancheta din cazul Caracal.  Ipoteza ca Luiza să fi fost dată pe mâna unei rețele de trafic de carne vie „DIICOT nu-și permite să trateze o astfel de problemă ușor. Sunt convins că s-au făcut apeluri și prin tratate internaționale, dar mai ales prin Europol, prin Interpol, pentru aflarea unor situații. În anchetă nu se exclude nimic. Dacă probele sau indiciile sau informațiile de genul existenței unei rețele ar fi ajuns la cunoștința DIICOT-ului, sunt convins că până acum am fi avut cel puțin încă un personaj pus sub învinuire, care era, inevitabil, adus la cunoștința public. Dacă s-ar fi ajuns la treaba asta. Dar cum există de două luni o tăcere în acest sens, înseamnă că nu s-a pus sub învinuire nimeni pentru existența unei rețele”.  Despre acuzația de trafic de persoane în cazul lui Dincă „Condițiile de tipicitate ale acestei infracțiuni, trafic de persoane sau trafic de minori, deși denumirea marginală a denumirii este la plural, „persoane” și „minori”, condițiile existente acestor infracțiuni arată că e suficient ca o singură persoană să fie exploatată, în cazul nostru, în scop sexual. În ce condiții? În anume condiții prevăzute de lege. În condiții de răpire. La Alexandra avem date certe, confirmate și de reconstituire, că a luat-o din fața școlii, a imobilizat-o și a dus-o la el acasă. Deci asta e răpire în toată regula”. 

În articolul INTERVIU cu fostul procuror-șef DIICOT Ioan Cristescu, despre cazul Caracal: „Am constatat niște aspecte de disfuncționalitate” PART 2:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Catine.ro
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri
observatornews.ro
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri
Alex Marcu, dezvăluiri dureroase la un an de la moartea Teodorei Marcu. Ce spune fostul concurent despre creșterea fiicei lor
a1.ro
Alex Marcu, dezvăluiri dureroase la un an de la moartea Teodorei Marcu. Ce spune fostul concurent despre creșterea fiicei lor
Crumble cu rubarbă și mere. Un desert cu gust dulce-acrișor
HelloTaste.ro
Crumble cu rubarbă și mere. Un desert cu gust dulce-acrișor
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din aprilie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din aprilie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
“Am fost tăntălău”. A fost cel mai bogat român şi a refuzat o afacere cu ruşii de miliarde de dolari
as.ro
“Am fost tăntălău”. A fost cel mai bogat român şi a refuzat o afacere cu ruşii de miliarde de dolari
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă
MediCOOL
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă
Femeie din Râmnicu Vâlcea, în moarte cerebrală din cauza unei intervenții estetice! Cum răspunde medicul
Spynews
Femeie din Râmnicu Vâlcea, în moarte cerebrală din cauza unei intervenții estetice! Cum răspunde medicul
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
DeParinti
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate
MediCOOL
Când și de ce e indicată testarea secrețiilor vaginale. Simptomele care nu trebuie ignorate
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
HelloTaste
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
close
x