Centenară imobilizată la pat, sărbătorită la pat
Publicat pe 14.06.2018 la 16:42
Sărbătoarea unei femei din Sălaj, care a împlinit o sută de ani, s-a transformat într-o scenă greu de privit. Autorităţile, care au vrut să îi aducă un omagiu, i-au pus tricolorul la căpătâi şi un buchet de flori, femeii imobilizate la pat. S-au fotografiat apoi cu ea, iar pozele au ajuns pe pagina de facebook a Instituţiei Prefectului. Momentul de sărbătoare a fost completat cu un tort şi lumânări, dar şi de câteva cadouri. 250 de români care au împlinit sau împlinesc anul acesta o sută de ani vor fi omagiaţi de autorităţi în cadrul unei campanii a Ministerului Afacerilor Interne, numită "O viaţă cât un centenar".