Mărirea pedepsei pentru droguri, motiv de revoltă

Publicat pe 19.12.2019 la 17:15

Reacţii scandaloase în rândul USR-iştilor, după adoptarea proiectului care prevede majorarea pedepsei pentru circulaţia drogurilor. Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu aproape 300 de voturi ''pentru'' şi a stârnit un val de comentarii chiar şi în rândul membrilor USR. Şi foşti membrii au declarat public faptul că le pare rău că au făcut parte din partid şi că prin susţinerea proiectului de lege se demonstrază că USR este un partid anti-european. Legea prevede pedeapsa cu închisoare până la 10 ani pentru deţinerea sau vânzarea de droguri şi urmează să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

În articolul Mărirea pedepsei pentru droguri, motiv de revoltă:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Catine.ro

Oraşul unde primăria a investit zeci de mii de euro într-un coteţ mobil pentru găini. "Sunt alte priorităţi"
observatornews.ro
Oraşul unde primăria a investit zeci de mii de euro într-un coteţ mobil pentru găini. "Sunt alte priorităţi"
Mai ții minte trupa Sweet Kiss? Ce mai fac astăzi artiştii care dădeau tonul cu piesa „Alin, Alin”
a1.ro

Crumble cu rubarbă și mere. Un desert cu gust dulce-acrișor
HelloTaste.ro
Crumble cu rubarbă și mere. Un desert cu gust dulce-acrișor
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
useit.ro

Lia Olguța Vasilescu, anunț uriaș! Ce a decis după întâlnirea cu jucătorii și staff-ul Universității Craiova
as.ro

Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
MediCOOL

Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Spynews

De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
DeParinti
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro

Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
HelloTaste

close
x