Tratament fără interferon pentru bolnavii de hepatită
Publicat pe 20.10.2015 la 18:01
Pacienţii cu hepatită cronică virală C şi ciroză hepatică C vor beneficia de noi medicamente compensate şi gratuite pentru tratamentul fără interferon. Decizia a fost luată astăzi în şedinţa de Guvern. Măsura este posibilă ca urmare a încheierii unui contract între Casa de Asigurări de Sănătate şi unul dintre Deţinătorii Autorizaţiei de Punere pe Piaţă. Tot prin decizia de azi se introduc noi molecule pentru tratamentul pacienţilor bolnavi de cancer şi cei care suferă de boli rare.