Ion Diaconescu a fost dintotdeauna umbra lui Corneliu Coposu. Umbra lui, nu în umbra lui. I-a fost prieten, sfătuitor, i-a purtat de grijă în timp ce aflau în domiciliu forţat în Bărăgan, apoi, ajunşi la vârsta senectuţii, l-a aşteptat pe Corneliu Coposu pe aeroport, de fiecare dată când seniorul venea de la tratament. Doar moartea i-a despărţit pe cei doi mari ţărănişti care au reînfiinţat partidul, chiar înainte de Revoluţie, apoi au luptat împotriva puterii neo-comuniste. Ion Diaconescu s-a născut cu un an înaintea Marii Uniri de la 1918, în Boţeşti, Argeş. Familia sa era înrudită cu marele lider ţărănist, Ion Mihalache. După ce a absolvit Politehnica, a devenit şeful Organizaţiei Tineretului Ţărănist. După venirea comuniştilor la puterea, asemenea tuturor liderilor partidelor istorice, a fost încarcerat. A urmat o perioadă în care, un om normal, cu greu ar fi surpavieţuit. Timp de 15 ani a fost încarcerat în mai toate închisorile în care s-a practicat, ceea ce comuniştii numeau reeducare. În cartea sa, Temniţa destinul generaţiei noastre, care a apărut după 1989, Ion Diaconescu descrie cutrmurător ororile prin care au trecut el şi colegii săi de suferinţă. A murit în 2011, în urma unor tulburări de ritm cardiac.