Conflict de interese în curtea Elenei Udrea

Publicat pe 17.08.2015 la 11:09

Noi abuzuri din perioada în care Elena Udrea conducea Ministerul Dezvoltării Regionale ies la iveală. De această dată, este vorba despre un conflict de interese care s-a petrecut chiar sub nasul procurorilor care erau cu ochii pe Inspectoratul de Stat în Construcţii, scrie Jurnalul Naţional. Firma directorului ISC Bacău, instituţie subordonată ministerului, a primit în decembrie 2009, prin licitaţie, un contract privind proiectarea unor blocuri. Beneficiară a fost Agenţia Naţională pentru Locuinţe, o altă instituţie subordonată aceluiaşi minister. Costul contractului s-a ridicat la aproape 300.000 de lei, însă în 2012, Agenţia Naţională pentru Locuinţe a negociat cu firma directorului ISC Bacău, iar suma a fost suplimentată cu încă 2.000 de euro. Mai multe despre contactele cu statul din perioada Elena Udrea, găsiţi în Jurnalul Naţional de azi

În articolul Conflict de interese în curtea Elenei Udrea:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro

"Ai făcut o facultate să te faci frizer?”. Răspunsul care i-a schimbat viața
observatornews.ro
"Ai făcut o facultate să te faci frizer?”. Răspunsul care i-a schimbat viața
„Bianca nu mi-a făcut niciodată asta”. Gesturile cu care Gabriela l-a surprins pe Marco, după al doilea date la Insula Iubirii
a1.ro

Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
useit.ro

Laurenţiu Reghecampf, urare neaşteptată în ziua în care a împlinit 51 de ani
as.ro

Ce sunt acizii grași Omega 3. Efectele benefice pe care le pot produce în organism
MediCOOL

Ce promisiune i-a făcut fiul cel mic al Mădălinei Apostol mamei sale. Declarații emoționante: ”Asta voi face”
Spynews

Dimineți de școală fără stres
DeParinti
Dimineți de școală fără stres
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale

Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste

close
x