Explozie puternică într-un bloc din Constanţa
Publicat pe 31.07.2018 la 08:14
Explozie puternică, într-un bloc din Constanţa. Un copil de 3 ani, tatăl şi bunica au ajuns la spital cu arsuri grave. Alarma s-a dat în jurul orei 19.00 când mai mulţi locatari au sunat speriaţi la 112 imediat după explozie. Pompierii au reuşit să intre în apartament şi să scoată victimele. Se pare că a fost o acumulare de gaze de la o butelie, apartamentul nefiind racordat la reţeaua de gaze. Locuinţa a fost distrusă în totalitate, iar specialiştii se tem ca nu cumva şi structura de rezistenţă a blocului să fi fost afectată.