Bine ai venit în casa reginei media Oprah Winfrey! Palatul vedetei a costat 165.000.000 de dolari

Publicat pe 07.08.2016 la 10:20 Actualizat pe 04.12.2016 la 16:18

Oprah Winfrey are, de departe, cea mai frumoasă casă din câte am văzut până acum. De fapt am putea spune palat cu lejeritate şi asta pentru că estefoarte mare! Locuinţa, în valoare de 165 de milioane de dolari, este dotată cu piscină, teren de tennis, o sală de cinema. Dar, să începem cu începutul. În living, Oprah are un semineu alb, cu canapele în jurul lui şi o măsuţă. Toate, cu un aspect vintage. Nu este singura cameră cu semineu. Alta este ceva mai spaţioasă, iar mobila din interior ceva mai ... modernă. La intrare, jurnalista are un hol mare de primire a oaspeţilor, iar de acolo se urcă pe nişte scări impresionante spre etaj. Camera de întâlniri este decorată puţin altfel. În culori mai reci, cu draperii negre şi canapele de culoare gri. De departe, însă, livingul de la etaj este cel mai impresionant. Mare, cu un şemineu imens, iar candelabrul din mijloc ne taie respiraţia. Şi dacă vă gândeaţi că aţi văzut deja cele mai impresionante biblioteci, pe a ei, cu siguranţă nu o poate întrece niciuna! Oprah Winfrey a ajuns cel mai bun om de divertisment pe tv din Statele Unite ale Americii, însă nu a uitat de unde a plecat şi le mulţumeşte părinţilor de fiecare dată când are ocazia pentru ce au făcut pentru ea.

În articolul Bine ai venit în casa reginei media Oprah Winfrey! Palatul vedetei a costat 165.000.000 de dolari:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 12 august 2025. Capricornii se simt singuri. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 12 august 2025. Capricornii se simt singuri. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Șicanare în trafic la Galați: Om de afaceri cu dosare penale, agresiv cu o persoană care suferă de nanism
observatornews.ro
Șicanare în trafic la Galați: Om de afaceri cu dosare penale, agresiv cu o persoană care suferă de nanism
Cum arăta ispita Andrușca înainte să își pună implant fesier. Imagine rară cu ea înainte de intervenția estetică
a1.ro
Cum arăta ispita Andrușca înainte să își pună implant fesier. Imagine rară cu ea înainte de intervenția estetică
Cobbler cu prune. Rețeta unui desert rustic, reconfortant și aromat
HelloTaste.ro
Cobbler cu prune. Rețeta unui desert rustic, reconfortant și aromat
Can Yaman a ajuns în România. Actorul turc și iubita sa, Sara Bluma, au fost surprinși în ipostaze tandre
Catine
Can Yaman a ajuns în România. Actorul turc și iubita sa, Sara Bluma, au fost surprinși în ipostaze tandre
Ce a cauzat „anul fără vară” în 1816. Milioane de oameni au murit din cauza schimbărilor globale
useit.ro
Ce a cauzat „anul fără vară” în 1816. Milioane de oameni au murit din cauza schimbărilor globale
Gigi Becali, scandal uriaş cu un milionar român! L-a ridiculizat de faţă cu toată lumea: “Eu sunt şeful”
as.ro
Gigi Becali, scandal uriaş cu un milionar român! L-a ridiculizat de faţă cu toată lumea: “Eu sunt şeful”
Ce vitamine nu se iau împreună. Vitamina A în doze mari poate reduce efectele vitaminei D
MediCOOL
Ce vitamine nu se iau împreună. Vitamina A în doze mari poate reduce efectele vitaminei D
Noemi, mama care și-a pierdut cei trei copii în accidentul din Spania, este distrusă de durere: „Totul s-a spulberat”
Spynews
Noemi, mama care și-a pierdut cei trei copii în accidentul din Spania, este distrusă de durere: „Totul s-a spulberat”
Cinci alimente care ajută lactația. Cum să te hrănești ca proaspătă mămică, potrivit specialiștilor
DeParinti
Cinci alimente care ajută lactația. Cum să te hrănești ca proaspătă mămică, potrivit specialiștilor
Alimente bogate în kaempferol. Cum te poate ajuta acest antioxidant să-ți păstrezi sănătatea organismului
MediCOOL
Alimente bogate în kaempferol. Cum te poate ajuta acest antioxidant să-ți păstrezi sănătatea organismului
Cheesecake cu jeleu de caise. Un desert delicios și spectaculos
HelloTaste
Cheesecake cu jeleu de caise. Un desert delicios și spectaculos
close
x