Cu toţii le avem în locuinţă, dar habar nu aveam ce înseamnă! Lucrurile acestea îţi aduc un mare ghinion! Aruncă-le repede!

Publicat pe 30.09.2016 la 14:40 Actualizat pe 29.10.2016 la 22:18

Avem o mulţime de lucruri în casă, însă nu am ştiut până acum ce însemnătate au. Trebuie să ştim care este explicaţia fiecăruia şi ce superstiţii sunt asupra lucrurilor pe care le-am primit. "Nu este o superstiţie, în general obiectele foarte vechi aduc cu sine încărcătura energetică a locului, a persoanei de la care le avem. De foarte multe ori se întâmplă ca lucrurile să nu meargă bine deloc sau pur şi simplu dintr-o dată viaţa să se schimbe fundamental şi nu ştii de unde. Un obiect luat chiar din casa părinţilor. Orice fel de obiect, informaţie, poate fi şi un fir de păr. Un sistem neviu nu are activitate cerebrală se încarcă energetic, reuşeşte să fie sub forma de energie în fiecare clipă", a spus Alexandra Badea în cadrul emisiunii "Necenzurat" de la Antena Stars.

În articolul Cu toţii le avem în locuinţă, dar habar nu aveam ce înseamnă! Lucrurile acestea îţi aduc un mare ghinion! Aruncă-le repede!:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 23 iulie 2025. Capricornii se bazează pe instinct. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro

Ucraineanca găsită mutilată după petrecerea din Dubai și-a revenit și rupe tăcerea: "Erau parcă înnebuniți"
observatornews.ro
Ucraineanca găsită mutilată după petrecerea din Dubai și-a revenit și rupe tăcerea: "Erau parcă înnebuniți"
„Eu ținându-l de mână și strigându-i să lupte”. Mihaela Rădulescu a trecut prin momente dramatice în ziua morții lui Felix Baumgartner
a1.ro

Chec umed cu afine și caise. O prăjitură de vară fragedă și parfumată
HelloTaste.ro
Chec umed cu afine și caise. O prăjitură de vară fragedă și parfumată
Prințul George a împlinit 12 ani. Kate Middleton și Prințul William au publicat portretul aniversar
Catine

Când ar ajunge pe piață primul iPhone pliabil. Informațiile care au fost scurse pe Internet
useit.ro

Milionarul român cu trei pensii s-a dezlănţuit! Atac fără menajamente la adresa lui Gigi Becali: “A dat boala în el”
as.ro

Beneficiile consumului de amarant. Cum te poate ajuta această pseudocereală
MediCOOL

A murit „prințul adormit” al Arabiei Saudite! A fost în comă timp de 20 de ani, în urma unui accident de mașină, în Londra
Spynews

Omletă la abur cu spanac și brânză
DeParinti
Omletă la abur cu spanac și brânză
Ceaiul Tulsi – beneficii și proprietăți. Ce se întâmplă dacă îl consumi zilnic

Tartă cu zmeură și ciocolată. Un desert delicios și spectaculos
HelloTaste

close
x