Nunta spectaculoasă în care mireasa nu s-a văzut! A fost îmbrăcată din cap până în picioare

Publicat pe 08.08.2016 la 12:24

Nuntă ca-n poveşti, în stil libanez. Mirele, aranjat la 4 ace, cu un costum de mii de euro, iar mireasa, nu-ţi puteai lua ochii de la ea. Chiar şi acoperită din cap până în picioare, după cum cere tradiţia, tot a fost superbă. Cu rochia de mireasă de un alb imaculat, din dantelă şi bătută cu pietre preţioase, tânăra nu a lăsat la vedere niciun pic de piele. Buchetul de mireasă a fost şi el unul superb, din trandafiri acoperiţi şi ei cu pietre preţioase. Domnişoarele de onoare au fost şi ele asortate cu mireasa şi şi-au acoperit tot corpul. Extrem de emoţionată de moment, mireasa cu greu s-a abţinut să nu verse câteva lacrimi. Decorul a fost şi el unul de poveste. Buchetele imense de trandafiri şi cristalele nu au putut lipsi nici de pe mesele invitaţilor. Mirii i-au răsfăţat pe nuntaşi cu şampanie, băuturi fine şi bucate care mai de care mai gustoase. Iar de la tort cu 5 etaje şi acoperit tot cu perle, iar în vârf, un buchet imens de flori din marţipan, parcă nici nu te-ai fi îndurat să-l tai. Nici distracţia nu putea lipsi de la o asemenea petrecere. Intrarea mirilor a fost una neaşteptată, iar valsul unul de vis. După ce au dansat pentru prima dată în calitate de soţ şi soţie, distracţia i-a cuprins pe nuntaşii care au dansat cât i-au ţinut picioarele.

În articolul Nunta spectaculoasă în care mireasa nu s-a văzut! A fost îmbrăcată din cap până în picioare:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 11 august 2025. Capricornii vor fi mai sociabili. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 11 august 2025. Capricornii vor fi mai sociabili. Află ce se întâmplă cu zodia ta
BAC 2025 sesiunea de toamnă, la Limba română. Ce subiecte au avut de rezolvat absolvenţii de liceu
observatornews.ro
BAC 2025 sesiunea de toamnă, la Limba română. Ce subiecte au avut de rezolvat absolvenţii de liceu
Cum arăta ispita Andrușca înainte să își pună implant fesier. Imagine rară cu ea înainte de intervenția estetică
a1.ro
Cum arăta ispita Andrușca înainte să își pună implant fesier. Imagine rară cu ea înainte de intervenția estetică
Salată de cartofi cu ouă fierte și ceapă roșie murată
HelloTaste.ro
Salată de cartofi cu ouă fierte și ceapă roșie murată
Cum alegi o pâine sănătoasă din supermarket. Greșeli de evitat
Catine
Cum alegi o pâine sănătoasă din supermarket. Greșeli de evitat
Ce a cauzat „anul fără vară” în 1816. Milioane de oameni au murit din cauza schimbărilor globale
useit.ro
Ce a cauzat „anul fără vară” în 1816. Milioane de oameni au murit din cauza schimbărilor globale
Gigi Becali, scandal uriaş cu un milionar român! L-a ridiculizat de faţă cu toată lumea: “Eu sunt şeful”
as.ro
Gigi Becali, scandal uriaş cu un milionar român! L-a ridiculizat de faţă cu toată lumea: “Eu sunt şeful”
Ce vitamine nu se iau împreună. Vitamina A în doze mari poate reduce efectele vitaminei D
MediCOOL
Ce vitamine nu se iau împreună. Vitamina A în doze mari poate reduce efectele vitaminei D
Criminalul din Arad care și-a târât iubita cu mașina cu viteza de 100 km/h și a ucis-o a făcut primele declarații! A izbucnit în lacrimi și regretă amarnic: ”Nu am gândit”
Spynews
Criminalul din Arad care și-a târât iubita cu mașina cu viteza de 100 km/h și a ucis-o a făcut primele declarații! A izbucnit în lacrimi și regretă amarnic: ”Nu am gândit”
Cinci alimente care ajută lactația. Cum să te hrănești ca proaspătă mămică, potrivit specialiștilor
DeParinti
Cinci alimente care ajută lactația. Cum să te hrănești ca proaspătă mămică, potrivit specialiștilor
Alimente bogate în kaempferol. Cum te poate ajuta acest antioxidant să-ți păstrezi sănătatea organismului
MediCOOL
Alimente bogate în kaempferol. Cum te poate ajuta acest antioxidant să-ți păstrezi sănătatea organismului
Cheesecake cu jeleu de caise. Un desert delicios și spectaculos
HelloTaste
Cheesecake cu jeleu de caise. Un desert delicios și spectaculos
close
x