• MIERCURI, 09 IANUARIE 2019

    Difuzare specială a serialului fenomen “Legea familiei”. ASTĂZI, la Happy Channel

    Începând de astăzi, Happy Channel aduce în fața publicului, în premieră și în exclusivitate, “Legea familiei”. Cel mai popular serial turcesc al anului 2018 va avea, în această seară, o difuzare specială, putând fi urmărit în intervalul 20.00-23.00.

    După “Intrusul”, Aras Bulut İynemli se întoarce la Happy Channel în “Legea familiei” (“Çukur”/”The Pit”), o super-producție care va fi difuzată miercurea și joia, de la ora 20.00 la ora 22.00.

    Astăzi, în ziua lansării, telespectatorii vor avea parte de o difuzare specială între orele 20.00-23.00.

    Iubire, acțiune, mister, dramă, tradițional versus modern, toate acestea se vor regăsi în “Legea familiei”. Yamaç, personaj interpretat de Aras Bulut İynemli, este băiatul cel mic al familiei Koçovali, care face legea în Çukur, unul dintre cele mai periculoase cartiere din Istanbul. Hotărât să aibă o viață diferită față de cea a familiei sale, el părăsește Çukur și se mută într-un alt loc din Istanbul. Aici își urmează pasiunea pentru muzică și o întâlnește pe Sena (Dilan Çiçek Deniz), femeia de care se îndrăgostește și pe care o cere în căsătorie. Liniștea celor doi îndrăgostiți este zdruncinată în momentul în care Yamaç este nevoit să se întoarcă în Çukur, iar Sena decide să-l urmeze pe bărbatul iubit. Apariția în cartierul natal a unui clan mafiot îl determină pe Yamaç să lupte pentru a-și apăra familia și comunitatea sa.

    Toată lumea are un loc în viața asta. Al nostru este Çukur. Acest loc nu este un simplu cartier. Este un adevărat regat. Toată lumea crede că este parte din Istanbul. Dar ei nu știu. Istanbul este parte din Çukur”, spune Yamaç. Universul Senei se schimbă total: “Iubesc un bărbat. Pentru el am venit într-o lume străină”.

    “Legea familiei” este a doua premieră din această lună pe care Happy Channel o aduce în fața publicului, după lansarea celui de-al doilea sezon “Femeie în înfruntarea destinului”.

    COMENTARII

    Criss și Vlad se bucură de ultimele raze de soare. De la 30 de grade, ei revin la zăpada de acasă

    acum 23 ore

     Criss și Vlad se bucură din plin de ultimele zile cu 30 de grade. Aflați în Thailanda, în vacanță , cei doi prezentatori ai emisiunii ”CulTOUR”, difuzată de Happy Channel se pregătesc să părăsească însorita și frumoasa insulă Phuket....

    Noi imagini cu Criss și Vlad din vacanța exotică

    acum 5 zile

     ” Poate te înghite bestiuța aia. Ai grijă de tine și de Criss (obligatoriu), că nu vreau să vă pierd... că, altfel, nu mai începe «Fructul oprit»” . Acesta este unul dintre mesajele primite de Vlad Gherman de la internauții care s-au amuzat de...

    ”Cennet”, o poveste emoționantă, din 14 ianuarie, la Happy Channel

    acum 5 zile

    Din 14 ianuarie, de la ora 18.00 Happy Channel vă aduce un nou serial turcesc de succes: ”Cennet” (Titlul original: ”Cennet'in Gözyaşları”), difuzat de luni până vineri, de la ora 18.00.

    Din seria colajelor făcute de fani, iată cât s-au schimbat Criss și Vlad de-a lungul timpului

    acum 6 zile

     Pe Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman îi puteți urmări la Happy Channel, dar și la Antena 1, în serialul ”Fructul Oprit”, produs de Ruxandra Ion. În anii ce au trecut de la debutul lor în lumea artistică, Criss și Vlad au adunat numeroși fani,...

    Primele imagini cu Criss și Vlad din vacanța lor. Iată ce destinație exotică au ales vedetele Happy Channel

    acum 8 zile

     Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și-au reîncărcat bateriile într-un decor de vis. Vedetele Happy Channel și-au început noul an pe o plajă cu peisaje ca în Paradis. Criss și Vlad au ales ca destinație de vacanță exotica insulă Phuket, una dintre cele...

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Stirile Antena 1 Observator

    observator.tv


    Top stiri
    CulTOUR
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Don Apetit & Co
    Citește mai mult... »