• VINERI, 17 NOIEMBRIE 2017

    Semnarea divorțului a fost cel mai greu moment pentru Cristina Ciobănașu

    Divorțul este un moment greu pentru orice cuplu. Același lucru îl spune și Cristina Ciobănașu, care a mărturisit că i-a fost cel mai greu atunci când a trebuit să joace în serialul ”O gărmadă de caramele” secvențele semnării divoruțului dintre Miruna și Victor. Protagoniștii au trecut de două ori pragul notarului, așa cum este legea privind desfacerea căsătoriei la un birou notarial: prima etapă este cea în care se depune cererea de divorț, iar după 30 de zile soții vin la notar pentru a-și exprima decizia de a pune capăt mariajului.

    Pentru mine, cea mai grea secvență a fost cea în care Miruna și Victor merg la notar pentru divorț: o dată pentru a deschide divorțul și a doua oară pentru a-l semna. Ambele secvențe au fost greu de jucat pentru mine. Am plâns”, a mărturisit Criss.

    ”O grămadă de caramele” continuă povestea iSerialului “Când mama nu-i acasă. Serialul este produs de Ruxandra Ion, după scenariul Simonei Macovei, în regia lui Radu Grigore. Fii cu ochii pe Happy!

    Din distribuție fac parte: Marian Râlea (Tănase Găleată, zis Tănase Șapte Case), Cristina Ciobănașu (Miruna Șerban), Vlad Gherman (Victor Morante), Virginia Rogin (Zorica Găleată), Alina Chivulescu (Nora Șerban), Ioana Ginghină (Geanina Găleată), Dana Dembinski (Carla Morante), Ion Ion (Geanni Morante), Andrei Aradits (George), Andreea Ibacka (Paula), Andreas Petrescu (Emil Șerban), Doinița Oancea (Pamela Găleată), Augustin Viziru (Doruleț), Silviu Mircescu (Mirciulică), Rapha (Radu), Mihai Bubu Cernea (Micki Goga), Tatiana Șelaru (Ema), Elisa Ciocan (Eva Șerban), Tiberiu Herdea (Luca Șerban), Tudor Roșu (Victoraș), Victor Țăpeanu (Leo), Mihai Marinescu (Porumbelu’), Elena Șeulean (Mona), cu participarea specială, în roluri episodice, a actorilor Rodica Negrea și Mihai Călin.

    COMENTARII

    Ce face Vlad Gherman la filmările noului serial? Selfie cu întreaga familie

    acum 19 ore

    Vlad Gherman va reveni pe micul ecran într-un nou serial, prima mare dramă, realizată în România, inspirată din povești turcești. Este vorba despre  Fructul oprit , în care Vlad are un rol inedit: acela de copil orfan. Realizat...

    Cristina Ciobănașu și Doinița Oancea, pe platoul de filmare. Cât de drăguțe sunt cu look-ul lor inocent

    acum 19 ore

    Cristina Ciobănașu și Doinița Oancea fac din nou echipă. După ce au jucat în primul serial de televiziune din România filmat integral cu telefonul mobil (”Când mama nu-i acasă” și continuarea ”O grămadă de caramele”), cele două actrițe fac...

    Doinița Oancea despre Tanța: ”Nu i-aș spune bârfitoarea casei, ci porumbelul cu vești”

    acum 1 zile

      După ce a terminat filmările pentru “O grămadă de caramele”- serialul de la Happy Channel, actrița a primit propunerea de a lua parte la realizarea unei noi producții de televiziune. Și de această dată, aceasta face echipă cu nume mari ale filmului și teatrului...

    Primele imagini cu Cristina Ciobănașu pe platoul de filmare la noul serial

    acum 3 zile

    Cristina Ciobănașu filmează de zor la super-serialul, ”Fructul oprit”, ce se va difuza, în curând, la Antena 1. În această producție, Criss va interpreta un rol aparte : ea va fi inocenta Ana Caragea, rămasă fără mamă de timpuriu. Ce spune Criss depsre...

    La Happy Channel, Vlad Gherman intră în rolul lui Rudolf, renul lui Moș Crăciun

    acum 3 zile

    Noul rol al lui Vlad Gherman este acela de ren. Dar nu orice ren, ci chiar Rudolf, renumitul ren al lui Moș Crăciun! ”Rudolf e deja în București! A fost trimis de Moș Crăciun la Happy Channel să vadă cine a fost cuminte și cine a fost rău! Nu ratați nici măcar o...

    Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
    Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

    Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

    Observator.TV


    Top stiri
    Happy Day
    iSerial - O grămadă de caramele
    Citește mai departe »
    Vlad Gherman este “Don Apetit”! De luni până miercuri, de la ora 12.30
    Citește mai mult... »